Înotătorul Robert Glinţă a declarat, vineri, înaintea Campionatelor Europene în bazin scurt, programate în perioada 2-7 noiembrie la Kazan (Rusia), că se gândeşte din nou la câştigarea unei medalii după ce la ultimele două ediţii a reuşit să obţină bronzul în proba de 100 de metri spate, conform agerpres.
"Peste o săptămână şi jumătate voi pleca la Campionatele Europene în bazin de 25 m. Am o istorie bună la această competiţie, la ultimele două ediţii am câştigat medalia de bronz la 100 m spate. În continuare mă simt destul de încrezător şi foarte sigur pe mine în ceea ce priveşte concursul. Mă gândesc din nou la o medalie", a spus el.
"După Europene imediat urmează semifinala Ligii Internaţionale, unde am fost plecat cam toată luna trecută, iar la finalul anului, în decembrie, vor fi Campionatele Mondiale în bazin de 25 de metri de la Abu Dhabi. Sper să închei anul aşa cum îmi doresc", a adăugat înotătorul.
Robert Glinţă a participat, vineri, la evenimentul de lansare a a celui mai nou pantof de alergare, HOVR Mega 2 Clone, realizat de Under Armour. Prezentarea a avut loc pe singura pista de alergare roof top din România, situată pe acoperişul clădirilor Campus 6.2 şi 6.3 din Capitală, la aproximativ 42 de metri înălţime.
"Este foarte frumos să alergi la înălţime, când ai o privelişte aşa de frumoasă parcă efortul este mai uşor. Mereu m-a tentat pista de atletism. Chiar dacă aici sunt ca peştele pe uscat, alergarea este un element foarte important în pregătirea mea şi m-a ajutat deosebit de mult în a deveni sportivul care sunt azi", a precizat Glinţă.
Prezent la eveniment, rugbistul clubului Steaua, Tudor Boldor, a declarat la rândul său. "A fost foarte frumos să alerg alături de prietenul meu Robert Glinţă, mai ales pe această pistă unică în România la această înălţime. Distanţele lungi nu îmi plac, cred că asta s-a văzut şi acum, în această cursă. Nouă la rugby ne place să accelerăm pe distanţe scurte, să dăm cât putem în 100 de metri iar apoi ne oprim. Asta pentru că pe noi nu ne ajută alergarea de anduranţă, nicio echipă profesionistă de rugby în ziua de azi nu mai face alergare de anduranţă în timpul pregătirilor".
Robert Glinţă se gândeşte din nou la câştigarea unei medalii după ce la ultimele două ediţii a reuşit să obţină bronzul în proba de 100 de metri spate
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

0
Irakul joacă meciul de baraj pentru Cupa Mondială în Mexic. Fotbaliștii merg la Monterrey cu un avion privat
0

39
Costel Gâlcă, după victoria cu Dinamo: 'Ne dorim foarte mult să fim în fruntea clasamentului'
39

54
Sinner și Medvedev se întâlnesc în finala turneului de la Indian Wells
54

237
'Dinamo nu este respectată de arbitri', declară Zeljko Kopic, după înfrângerea echipei Dinamo în fața rivalei FC Rapid
237

979
Vești crunte pentru fanii 'Marelui Circ': se anulează Marile Premii de Formula 1 din Bahrain şi Arabia Saudită
979

32
Serie A: echipa italiană Juventus Torino a dispus sâmbătă seara, în deplasare, de formaţia Udinese
32

44
La Liga: Real Madrid a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, formaţia Elche
44

271
Rapid Bucureşti, noul lider al Superligii, după 3-2 cu Dinamo
271

26
Ianis Hagi a înscris, iar Alanyaspor a făcut egal la Izmir, 2-2 cu Goztepe
26

21
Oțelul Galați pierde acasă cu Csikszereda, scor 2-3, în prima etapă din play-out
21

4.687
Ar fi bomba anului: Se ia în calcul interzicerea lui Donald Trump la JO de la Los Angeles
4.687

10
Atletico Madrid – Getafe 1-0
10

14
Schi alpin: Julia Scheib a câştigat slalomul uriaş de la Are şi a obţinut Globul de Cristal al probei
14
















Comentează