Aplicaţia financiară globală Revolut a anunţat joi lansarea ofertei sale de creditare pe piaţa din România.
Conform unui comunicat remis AGERPRES, acesta este primul produs de împrumut pe care aplicaţia îl oferă clienţilor săi români, care pot primi până la 125.000 lei în câteva minute. Contractul de credit este semnat cu o semnătură electronică calificată, iar fondurile sunt puse la dispoziţie instant în contul clientului. Clienţii vor putea să modifice data de rambursare lunară, să efectueze rambursări parţiale sau totale direct din aplicaţie şi să-şi verifice extrasul de credit în orice moment.
"Creditul de nevoi personale - în stilul Revolut este uşor de obţinut, direct din aplicaţie, în câţiva paşi simpli, şi foarte transparent în privinţa costurilor - singurul cost care se percepe fiind dobânda. Nu există comisioane de emitere şi pentru rambursare anticipată şi nici alte costuri ascunse. Împrumutul se adresează, pentru moment, clienţilor Revolut cu istoric de creditare al căror venit poate fi verificat online, însă este un proces etapizat şi, în curând, vom fi în măsură să adăugăm şi alte categorii acceptate. Produsul este oferit doar în moneda locală RON, cu dobândă fixă pe toată perioada creditului, şi o durată de maximum 60 de luni. Ca şi în cazul altor produse Revolut, ne gândim mai întâi la clienţi şi ne străduim să le oferim o experienţă de management al finanţelor personale complet diferită. Produsul nostru este disponibil 24/7 în aplicaţie. Clienţii au libertatea de a accesa creditul cu uşurinţă oricând au nevoie de bani şi pentru suma de care au nevoie, fără bătăi de cap sau comisioane suplimentare, atunci când obţin un împrumut sau îl rambursează. Acesta este doar începutul, intenţia fiind să adăugăm, în viitorul apropiat, şi alte produse de creditare cu costuri reduse care să ajute milioane de români să-şi gestioneze mai eficient cheltuielile de zi cu zi", a declarat Gabriela Simion, director general al sucursalei Revolut din România.
Suma maximă acordată în monedă locală este 125.000 lei iar rata dobânzii este fixă pe toată perioada de creditare şi variază între 6,99% şi 15,59%, în funcţie de profilul clientului. Nu se percep comisioane de emitere şi rambursare anticipată, perioada de rambursare de maximum 60 de luni, aprobarea şi gestionarea creditului 100% se realizează online iar banii sunt disponibili imediat în contul clientului, după obţinerea confirmării online de acordare a creditului, şi posibilitatea de a solicita creditul de oriunde, oricând.
Cu peste 2 milioane de clienţi persoane fizice, România este cea de-a patra piaţă europeană unde Revolut Bank lansează creditul de nevoi personale, după Polonia, Lituania şi Irlanda.
Conform unui studiu realizat de o companie independentă pentru Revolut, apetitul românilor pentru produse bancare şi financiare se orientează tot mai mult spre soluţii rapide, transparente şi sigure de finanţare. 27% dintre participanţii la acest studiu au declarat că ar fi interesaţi să acceseze, în următoarele 12 luni, carduri de credit, 20% credite de nevoi personale şi 11% produse de tipul Buy Now Pay Later (BNPL). Cel puţin 58% dintre respondenţi au indicat costurile mai scăzute drept principalul motiv pentru preferinţa lor faţă de soluţii de tipul fintech, cum sunt aplicaţiile financiare, viteza (57%), siguranţa serviciilor (37%) şi diversitatea operaţiunilor bancare (22%).
Aplicaţia financiară s-a lansat oficial pe piaţa din România în 2018, cu servicii de plăţi şi operaţiuni de transfer de bani instant. De la acel moment până în prezent, peste 2 milioane de clienţi au adoptat super-aplicaţia financiară, care a devenit numărul 1 pe piaţa locală, printre utilizatorii de fintech, 78% dintre aceştia menţionând Revolut drept cea mai folosită aplicaţie din categoria "all-things-money".
Din 2018, Revolut a obţinut licenţa bancară pentru a opera în UE, emisă de Banca Lituaniei şi Banca Centrală Europeană (BCE). Ulterior, compania a depus eforturi pentru a paşaporta această licenţă în cât mai multe pieţe din UE, ajungând, în prezent, la 30 de pieţe din Spaţiul Economic European (SEE), unde are peste 15 milioane de clienţi (retail şi business).
Revolut Bank lansează în România creditul pentru nevoi personale. Clienții pot primi până la 125.000 lei în câteva minute
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

503
Răsturnare totală de situație: văduva lui Ali Khamenei este în viață
503

748
Fostul ministru de externe: Ultimele 48 de ore au fost cele mai faste ore din diplomația română a ultimilor ani
748

1.981
Gardienii Revoluției din Iran execută cel mai dur ordin dat de noul lider suprem: „Aplicăm cele mai dure lovituri”
1.981

1.035
Guvernul Bolojan a decis - Salariul minim brut se majorează cu aproape 300 de lei de la 1 iulie
1.035

793
Daniel Dăianu crede că inteligența artificială poate amenința supraviețuirea umanității. Le poate spune oamenilor: Până aici
793

2.265
Război în Orientul Mijlociu - SUA mută echipamente militare din Europa
2.265

1.967
Dan Petrescu a ajuns din nou pe mâna medicilor. Cine i-a fost aproape
1.967

980
FOTO Accident grav pe DN1, în județul Cluj - O fetiță de trei ani și un bărbat, în stop cardio-respirator
980

1.565
Alertă în Mediterana - Un transportator rusesc de GNL, în derivă în largul costelor Maltei
1.565

1.784
VIDEO Bolojan și Zelenski au bătut palma la București: drone cu expertiză ucraineană ar putea fi produse în România
1.784

4.391
Viața lui Maduro după gratii - Urlă noaptea: „Sunt președintele Venezuelei! Spuneți țării mele că m-au răpit și că ne maltratează aici!”
4.391

3.021
Premieră în România. Ce mașini sunt la mare căutare. Dacia, Ford sau Mercedes încep să piardă teren
3.021

2.088
VIDEO Alertă în SUA, atac armat la o sinagogă. Oamenii sunt îndemnați să se adăpostească
2.088

















Comentează