Preşedintele Autorităţii Naţionale Palestiniene, Mahmoud Abbas, a convocat joi seară o ''reuniune de urgenţă'' a conducerii palestiniene pentru a discuta despre normalizarea relaţiilor dintre Israel şi Emiratele Arabe Unite, a informat agenţia oficială de presă Wafa, relatează AFP potrivit Agerpres.
La sfârşitul acestei reuniuni, potrivit Wafa, conducerea palestiniană ar urma să anunţe reacţia la o normalizare deja criticată de islamiştii grupării Hamas, care controlează Fâşia Gaza. Autoritatea palestiniană condusă de Abbas se află la putere în Cisiordania ocupată, notează AFP.
Israelul şi Emiratele Arabe Unite au semnat, sub egida Statelor Unite, ''un acord de pace istoric'' şi vor stabili relaţii diplomatice, a anunţat joi pe Twitter preşedintele american Donald Trump.
Înţelegerea face parte dintr-un acord mai amplu, în virtutea căruia autorităţile israeliene vor înceta anexarea teritoriilor palestiniene ocupate. EAU va fi astfel a treia ţară arabă care stabileşte relaţii diplomatice cu Israelul, după Egipt şi Iordania.
Reuniune de urgență la Ramallah - Autoritatea Palestiniană, îngrijorată de acordul dintre Israel și EAU
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

962
Ruptură pe axa SUA-UE: Europa protestează vehement, după ce americanii au ridicat sancțiunile pe petrolul rusesc
962

833
Cât de real este riscul unui nou război mondial – ce spun analiștii despre tensiunile internaționale
833

1.256
Lovitură în AI: o româncă doctor la Harvard își vinde startupul către Databricks, compania care a făcut doi români miliardari
1.256

1.996
Directorul adjunct al Agenției Fars, un apropiat al Gardienilor Revoluției, dezvăluie care sunt planurile de război ale Iranului
1.996

1.399
Suspiciuni puternice că în spatele strategiei Iranului s-ar afla Rusia și ”mâna ascunsă a lui Putin” (ministrul britanic al Apărării)
1.399

1.467
Gest neașteptat din partea Iranului. Permite trecerea a două nave indiene prin strâmtoarea Ormuz, în pofida blocadei impuse de Teheran
1.467

52
VIDEO Escaladare – Eșec în negocieri pentru Liban: „Oferta preşedintelui Aoun de a negocia cu Israel nu a primit răspuns” / Tel Avivul ameninţă cu noi distrugeri
52

2.655
VIDEO Porci mistreți cu carnea albastră. Vânătorii au intrat în alertă/ Cazurile s-au înmulțit
2.655

4.622
Iranul îi adresează o întrebare retorică lui Trump: „De ce strâmtoarea Ormuz este încă închisă şi de ce niciun petrolier nu poate trece prin ea?”
4.622

1.662
Tehnologie românească pe frontul din Orientul Mijlociu: AI dezvoltat în România ajută armata SUA să intercepteze drone iraniene
1.662

3.425
VIDEO Sfidare totală a iranienilor: lumea a ieșit în stradă în favoarea regimului, în plin război cu SUA / Președintele și şeful securităţii au mărșăluit alături de oameni
3.425

2.734
Tensiunile escaladează - Șefa diplomației UE lansează un avertisment: 'SUA vor să divizeze Europa'
2.734

1.477
România are motiv să se teamă. Teheranul amenință că ar putea ataca orice bază folosită de SUA împotriva Iranului
1.477
















Comentează