Preşedintele american Joe Biden a respins ferm concluziile unui raport declasificat despre care a scris publicaţia Washington Post şi în care militari criticau modul în care Casa Albă a gestionat retragerea din Afganistan, transmite AFP, conform AGERPRES.
'Nu, nu, nu aceasta este ceea ce mi s-a spus', a răspuns Biden joi la un întrebarea unui jurnalist de la NBC despre acest document, care se bazează pe interviuri cu mai mulţi militari. Aceştia reproşează Casei Albe că se aflase 'în stare de negare' faţă de ceea ce petrecea în Afganistan, înaintea retragerii haotice din august 2021.
'Nu exista un moment bun pentru o retragere' din Afganistan după 20 de ani de război, a dat asigurări preşedintele.
Jurnalistului care îl întreba dacă respinge concluziile raportului, Biden i-a răspuns, într-un interviu din care joi au fost difuzate extrase: 'Da. (...) Le resping'.
Washington Post a scris joi despre o anchetă internă a armatei americane, document care a fost declasificat şi care, pe 2.000 de pagini, strânge mărturiile a numeroşi militari.
Unii dintre ei reproşează Casei Albe că a ignorat avertismentele armatei şi a descurajat eforturi ale Pentagonului pentru a începe operaţiunile de evacuare înainte de cucerirea capitalei afgane Kabul de către talibani.
Potrivit cotidianului, mărturiile mai vorbesc despre o organizare haotică a operaţiunilor de evacuare a cetăţenilor americani şi colaboratorilor afgani, în faţa unui aflux de cereri formulate de o mulţime de interlocutori - de la Casa Albă, din Congres, din asociaţii de veterani sau din media.
Retragerea SUA din Afganistan| Joe Biden respinge ferm concluziile unui raport militar declasificat: 'Nu, nu, nu aceasta este ceea ce mi s-a spus'
Explorează subiectul
București
-2°C
Articole Similare

50
Israelul a atacat instalațiile de depozitare a combustibilului din Teheran
50

219
Trump dezvăluie cum ar fi posibil ca trupele terestre americane să intre în Iran
219

37
Armata israeliană a confirmat bombardarea unor depozite de combustibil în Teheran
37

325
Alertă pe piața luxului: războiul din Orientul Mijlociu pune sub semnul întrebării supremația Dubaiului în comerțul cu aur
325

352
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Forțele ruse au atacat și orașul Zaporojie, avariind o clădire rezidențială cu mai multe etaje
352

1.666
Ministrul de Externe al Iranului spune că Netanyahu l-a păcălit pe Trump să intre în război: O aventură nefericită
1.666

1.216
Netanyahu insistă cu eliberarea Iranului: Avem control aproape total asupra spațiului aerian
1.216

836
Kuweitul declară forţă majoră şi reduce producţia de petrol, din cauza războiului din Orientul Mijlociu
836

69
Hezbollah revendică o serie de atacuri cu drone și rachete asupra nordului Israelului
69

4.345
Donald Trump anunță noua tactică de negocieri de pace a SUA în războiul din Ucraina
4.345

2.694
Moment critic pentru Iran: noul lider suprem ar putea fi ales în următoarele 24 de ore după moartea lui Khamenei
2.694

2.871
Descoperire care ar putea schimba teoria originii vieții: 'Conan bacteria' susține ipoteza că viața de pe Pământ ar fi putut veni de pe Marte
2.871

2.108
Invadează SUA terestru Iranul? Trump manifestă deja un „interes serios” în desfășurarea de trupe / Reacția Casei Albe
2.108

















Comentează