Inspectorii Direcţiei Control a Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti au amendat cu 5.000 de lei un restaurant din sectorul 2 pentru încălcarea legii antifumat.
"Ieri, dispeceratul Direcţiei Generale de Poliţie Locală şi Control a fost sesizat de către o familie că în incinta unui restaurant din sectorul 2 al Capitalei fumatul este permis cu acordul personalului de serviciu. (...) Inspectorii au văzut că locul în care se fuma era o construcţie închisă, aflată în curtea unui imobil, aceasta fiind formată din doi pereţi ficşi şi doi pereţi din poliplan transparent, acoperită cu tavan retractabil închis. Mai mult, înăuntru mesele erau dotate cu scrumiere, iar unii clienţi ai restaurantului fumau în momentul sosirii echipajului de control", se arată într-un comunicat remis vineri AGERPRES.
Potrivit Legii 15/2016 pentru prevenirea şi combaterea consumului produselor din tutun, acest tip de terasă este definit ca fiind spaţiu public închis, unde fumatul este interzis. Fiind la prima abatere, firma a fost amendată contravenţional cu 5.000 de lei, relevă sursa citată.
Tot în această săptămână, patrulele Serviciilor Circulaţie şi Ordine Publică din cadrul PLMB au aplicat mai multe avertismente şi sancţiuni contravenţionale unor persoane care nu au respectat prevederile legii antifumat şi au fost surprinse că fumau în maşinile de serviciu sau în staţiile închise ale RATB.
Legea privind modificarea şi completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun - aşa-numita lege antifumat - a intrat în vigoare pe 17 martie.
Legea interzice fumatul în spaţiile publice închise, în spaţiile închise de la locul de muncă, la locurile de joacă pentru copii, în unităţile sanitare, de învăţământ, precum şi cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului.
Restaurant din București, amendat pentru încălcarea legii antifumat
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

428
Greșeala pe care o fac mulți români când folosesc mașina de spălat - Avertismentul specialiștilor
428

503
De ce nu plecăm din relațiile care ne fac rău. Explicațiile psihologilor
503

620
Primarul Capitalei anunță actualizarea chiriilor pentru locuințele "convenabile", după 20 de ani: "Am propus un amendament"
620

1.035
IGPR răspunde acuzațiilor Sindicatului Europol cu privire la uniformele poliţiştilor: Furnizorii au prezentat buletine de analiză/rapoarte de încercare, iar parametrii s-au încadrat în specificaţiile tehnice
1.035

1.824
FOTO Accident teribil în București: Mașini, un moped și un troleibuz au fost implicate
1.824

14
Incendiu de vegetaţie uscată lângă vagoane încărcate cu motorină, în Alba: pompierii acționează cu două autospeciale
14

42
Sfarșit tragic în Satu mare: persoană decedată după ce a fost prinsă sub un mal de pământ
42

2.855
FOTO Premierul Bolojan a răbufnit pe şantierul liniei de cale ferată din vestul țării, unde sunt întârzieri: Trebuie date penalități! Este o lipsă de mobilizare a celor doi constructori
2.855

4.164
Se anunță cozi infernale pe Valea Oltului - Restricții majore de circulație până în iunie
4.164

13
Începe prima ediţie din România a "Robotics for Good: Youth Challenge" – unde va avea loc
13

31
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu: Îmi fac podcast; va fi seara, în afara orelor de muncă
31

1.473
Adrian Sârbu a scăpat de dosarul de evaziune fiscală de 4 milioane de euro. După 12 ani faptele s-au prescris
1.473

500
Nou mesaj Ro-Alert la Tulcea, al treilea de vineri. Ținte semnalate în apropierea graniței cu Ucraina
500
















Comentează