Moţiunea de cenzură împotriva guvernului Filip, iniţiată în urmă cu şase zile de deputaţi ai Partidului Socialist (PSRM), Partidului Comuniştilor (PCRM) şi Partidului Liberal Democrat (PLDM) a fost respinsă luni în parlamentul de la Chişinău, din lipsă de cvorum, informează agenţia de presă MOLDPRES.
Doar 47 de deputaţi din PSRM, PCRM şi PLDM sunt prezenţi în plen, a anunţat vicepreşedintele parlamentului din Republica Moldova, Vladimir Vitiuc, în deschiderea şedinţei de luni a legislativului. 'Din lipsă de cvorum, moţiunea de cenzură împotriva guvernului se anunţă a fi respinsă. Astfel, legile asumate de guvern vor fi transmise în scurt timp spre promulgare', a declarat Vitiuc.
După şedinţă, premierul Pavel Filip a afirmat că majoritatea parlamentară a luat o decizie corectă refuzând să ofere 'o platformă pentru un show politic' celor care au semnat moţiunea de cenzură. 'Cred că acest document este neserios, demagogic şi cinic, mai ales că semnatarii acestei moţiuni sunt persoane care au pus baza, au gestionat şi au beneficiat de schemele pentru sustragerea de mijloace financiare din Banca de Economii', a subliniat Filip.
În replică, deputaţii PLDM şi PSRM au declarat că ceea ce s-a întâmplat astăzi este o ilegalitate. 'Conform regulamentului parlamentului, proiectul trebuia avizat de Comisia juridică, pentru numiri şi imunităţi a legislativului, ceea ce nu s-a întâmplat. La fel, şedinţele parlamentului sunt stabilite pentru zilele de joi şi vineri, dat fiind că lunea este ziua de lucru în teritoriu pentru deputaţii din Republica Moldova. Totodată, legea prevede că moţiunea de cenzură trebuie dezbătută în plen', a precizat liderul PSRM, Igor Dodon, subliniind că iniţiatorii moţiunii se vor adresa marţi pe marginea acestui subiect Curţii Constituţionale.
Pe durata desfăşurării şedinţei, reprezentanţi şi simpatizanţi ai Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr, PSRM şi ai Partidului Nostru au protestat în faţa parlamentului, fiind nemulţumiţi de hotărârea guvernului privind asumarea răspunderii pentru un pachet de legi.
Moţiunea de cenzură a fost depusă în urmă cu şase zile de 37 de parlamentari din PSRM, PCRM şi PLDM, după ce executivul a decis să-şi asume răspunderea în faţa parlamentului pe şapte legi care se referă la sectorul financiar-bancar, dar şi la convertirea în datorie de stat a creditelor de urgenţă oferite de către Banca Naţională a Moldovei (BNM) celor trei bănci care au fost lichidate. Premierul Filip a declarat că 'toate proiectele de legi au fost coordonate cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), care urmează să examineze în octombrie 2016 un nou program pentru R. Moldova'.
Deputaţi ai majorităţii parlamentare au specificat anterior că, după respingerea moţiunii de cenzură împotriva guvernului, legile asumate de executiv intră automat în vigoare şi urmează să fie publicate în Monitorul Oficial al R. Moldova. AGERPRES
Republica Moldova: Parlamentul a respins moţiunea de cenzură împotriva guvernului Filip
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

356
Asta e realitatea dintre PSD și PNL! Sorin Grindeanu: 'Aștept și mă rog și public de dl premier să aplice aceste măsuri'
356

28
Un petrolier indian părăsește portul Fujairah după atacul iranian asupra terminalului petrolier
28

3.289
Prima voce puternică din SUA care anunță când se termină războiul din Iran
3.289

39
Rezervele strategice ale AIE injectează 400 de milioane de barili de petrol pe piețele mondiale
39

75
Israelul dă detalii despre fratele atacatorului de la sinagoga din Michigan: Era un comandant al Hezbollah ucis într-un atac militar
75

1.616
'Nu vom permite ca Ungaria să fie jefuită'. Viktor Orban s-a dezlănțuit la adresa Bruxellesului și Kievului înaintea alegerilor
1.616

27
Portul Fujairah din EAU, atacat de Iran, a reluat operațiunile de încărcare a petrolului
27

91
Israelul a ucis 8 ofiţeri de poliţie în centrul Gazei
91

2.205
Volodimir Zelenski intervine în alegerile din Ungaria: Va colabora cu orice lider al Ungariei care "nu este aliatul lui Putin"
2.205

1.585
Alertă pe Nistru! Republica Moldova declară stare de alertă de mediu după un atac rusesc în Ucraina
1.585

3.019
Israelul face prăpăd în Liban: Aproape 1.000 de morți, cel puțin 107 copii și 66 de femei
3.019

108
Iranul a arestat zeci de persoane sub suspiciunea de colaborare cu serviciile israeliene
108

10.763
O rachetă sofisticată a lovit o bază aeriană din Israel: Nu a fost lansată din Iran
10.763
















Comentează