Deputaţi din diferite partide politice de la Chişinău s-au declarat pesimişti în legătură cu menţinerea actualei alianţe de guvernare din Republica Moldova, în condiţiile în care imaginea Partidului Liberal Democrat (PLDM), una din formaţiunile coaliţiei, este puternic afectată de arestarea liderului său, Vlad Filat, iar forţele proruse din parlament se pregătesc să demită guvernul condus de liberal-democratul Valeriu Streleţ. Declaraţii în acest sens au fost făcute în cadrul unei emisiuni difuzate de postul public de televiziune 'Moldova 1', transmite IPN.
Deputatul PLDM, Iurie Ţap, a afirmat că se urmăreşte distrugerea totală a formaţiunii politice din care face parte, admiţând în acelaşi timp că guvernul Streleţ ar putea fi demis. ''Dodon (liderul socialiştilor) şi Voronin (preşedintele Partidului Comuniştilor) au făcut declaraţii tranşante. Sunt argumente plauzibile că guvernul Streleţ ar putea fi demis. Sperăm că până la urmă se va gândi şi se va decide la rece'', a declarat parlamentarul liberal-democrat.
Sergiu Sârbu, deputat din partea Partidului Democrat, formaţiune componentă a coaliţiei guvernamentale, a declarat că partidul pe care îl reprezintă doreşte păstrarea alianţei în actuala formulă, dar cu anumite condiţii. ''Noi ne dorim păstrarea alianţei de guvernare şi a actualului guvern, dar acest lucru depinde şi de colegii din PLDM. Nu cred că vom putea guverna împreună, dacă se va veni cu iniţiative dure şi atacuri asupra noastră. Colegii din PLDM trebuie să depăşească emoţiile provocate de arestarea lui Filat'', a declarat deputatul democrat.
În cadrul aceleiaşi emisiuni, deputatul socialist Vlad Bătrîncea s-a declarat convins că moţiunea de cenzură, pe care partidul său o va depune în această săptămână împotriva guvernului Streleţ, va trece. ''Deja sunt 24 de semnături pentru înaintarea moţiunii de cenzură. Suntem bucuroşi că ne vor susţine şi deputaţii din PCRM. Noi avem mai multe proiecte de demisii'', a afirmat socialistul Vlad Bătrîncea.
În acelaşi timp, deputatul comunist Anatolie Zagorodnîi a dat asigurări că fracţiunea pe care o reprezintă va vota pentru demisia guvernului Streleţ. ''Nu poate exista un guvern de coaliţie în situaţia creată. După 2009 am avut patru guverne conduse de PLDM, care au dus ţara în haos'', a argumentat deputatul comunist.
Liderul socialiştilor, Igor Dodon, a anunţat marţi că formaţiunea sa va depune săptămâna aceasta o moţiune de cenzură împotriva guvernului Streleţ, moţiune pe care comuniştii sunt gata să o susţină, după cum a afirmat în aceeaşi zi Vladimir Voronin. Comuniştii şi socialiştii deţin împreună 44 de mandate. Pentru ca guvernul să fie demis sunt necesare 51 de voturi. Potrivit experţilor, voturile lipsă ar putea fi veni din rândul democraţilor care au lăsat să se înţeleagă că şi-ar putea retrage susţinerea pentru guvernul condus de Valeriu Streleţ.
Guvernul Streleţ, învestit la 30 iulie cu susţinerea unei coaliţii majoritare proeuropene, este al treilea executiv pe care Republica Moldova l-a avut în acest an după cabinetele conduse de Iurie Leancă şi Chiril Gaburici. AGERPRES
Republica Moldova: Menţinerea actualei alianţe şi a guvernului Streleţ, sub semnul întrebării
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

9
Acuzații dure de la Londra: Rusia şi Iranul încearcă să deturneze economia globală
9

5.709
A treia rachetă lansată de Iran spre Turcia. Mesajul ministrului turc al Apărării
5.709

3.532
Donald Trump, discuție secretă cu puternicii lideri ai G7: Iranul este pe punctul de a se preda
3.532

25
Nepalul se pregătește pentru o criză energetică - Buteliile cu gaz se vând pe jumătate goale
25

2.799
VIDEO Explozie înaintea unui marș tradițional la Teheran - Președintele îndemnase populația să participe
2.799

9.422
Butoiul cu pulbere al Balcanilor stă să bubuie: Președintele Serbiei se pregătește de război. Un nou conflict major la granița României
9.422

2.039
Războiul dintre Pakistan și Aganistan se intensifică - Bombardamente la Kandahar
2.039

5.201
VIDEO Războiul ajunge în inima Dubaiului: Explozii și incendii după ce o dronă kamikaze a lovit districtul financiar al orașului
5.201

1.698
Motivul pentru care prețul aurului are o evoluție ciudată, imediat după ce a început războiul din Orientul Mijlociu
1.698

185
GPS-ul a luat-o razna în zona Golfului din cauza războiului - Maşini poziţionate în mare sau vapoare pe uscat. Oamenii au început să citească, din nou, indicatoarele rutiere
185

1.946
Blocaj în Ormuz, undă de șoc în energie: Petrolul devine armă geopolitică, lumea intră în regim de urgență
1.946

133
Coreea de Nord a acuzat Japonia că plănuieşte o invazie: 'Este evident'
133

101
IDF susține că situri de fabricare a armelor și sediile organismelor regimului au fost atacate în cadrul atacurilor asupra Iranului
101

















Comentează