Un report de peste 31,89 milioane lei (6,44 milioane de euro) se înregistrează la categoria I a jocului Joker, în cadrul tragerilor loto care vor avea loc joi, potrivit unui comunicat remis luni de Loteria Română, conform Agerpres.
La categoria I a jocului Loto 6/49 se înregistrează un report în valoare de aproximativ 3,85 milioane lei (peste 778.000 de euro), iar la Noroc este în joc un report cumulat în valoare de peste 2,91 milioane de lei (circa 589.000 de euro).
La categoria a II-a de la Joker, reportul este în valoare de peste 144.400 de lei (29.100 de euro), iar la categoria a III-a de peste 231.100 de lei (46.700 de euro). La Noroc Plus, categoria I, se înregistrează un report care depăşeşte 255.400 de lei (peste 51.600 de euro).
La Super Noroc este în joc un report cumulat în valoare de peste 99.800 de lei (peste 20.100 de euro).
Potrivit Loteriei Române, la tragerea principală Joker s-a câştigat un premiu de categoria a II-a în valoare 144.444,48 de lei. Biletul norocos a fost jucat la o agenţie din Baia Mare. De asemenea, la categoria a III-a, s-au înregistrat trei câştiguri a câte 77.037,05 de lei fiecare.
Biletele norocoase au fost jucate la o agenţie din Râmnicu Sărat şi două agenţii din Orăştie, judeţul Hunedoara.
De asemenea, la tragerea principală Loto 5/40 s-a câştigat premiul de categoria a II-a în valoare de 51.674,40 de lei. Biletul norocos a fost jucat la o agenţie din Suceava. La tragerea suplimentară Loto 5/40 s-a câştigat premiul de categoria I în valoare de 1.530.632,20 de lei, iar biletul norocos a fost jucat la o agenţie din Cervenia, judeţul Teleorman.
La tragerea principală Loto 6/49 la categoria a II-a s-au înregistrat 6 câştiguri a câte 52.306,46 de lei fiecare. Biletele au fost jucate în agenţii din Eforie Sud, Craiova, Piatra Neamţ, Târgovişte, Bucureşti, sector 6 şi la o staţie de plată SelfPay.
Totodată, la tragerea suplimentara Loto 6/49 s-a câştigat un premiu la categoria a II-a în valoare de 242.433,54 de lei. Biletul norocos a fost jucat la o agenţie din Satu Mare. De asemenea, la categoria a III-a au fost câştigate 2 premii în valoare de 66.775,68 de lei fiecare. Biletele norocoase au fost jucate la agenţii din Prundul Bârgăului, judeţul Bistriţa Năsăud şi Bucureşti, Sector 4.
Joi, 6 ianuarie, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile speciale loto de Anul Nou din data de 31 decembrie 2021, Loteria Română a acordat 76.218 câştiguri în valoare totală de peste 6,9 milioane lei.
Report de peste 6 milioane de euro se înregistrează la categoria I a jocului Joker, în cadrul tragerilor loto care vor avea loc joi
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

317
Vacanțe compromise și zboruri anulate. Războiul din Orientul Mijlociu afectează milioane de turiști
317

1.672
Judeţele cu cei mai săraci pensionari: 900.000 de români încasează sub 1.300 de lei pe lună
1.672

1.274
România riscă penurie de combustibili în câteva săptămâni? Dumitru Chisăliță (AEI) avertizează: 'Acest plan nu este, de fapt, un plan. Este doar o succesiune de idei, fără scenarii de lucru'
1.274

657
România are unele dintre cele mai mari decalaje din UE între regiunile bogate și cele sărace
657

1.072
Liderii PSD se reunesc de urgență pentru a stabili strategia din Parlament la votul bugetului pe 2026
1.072

1.827
Semnal de alarmă - Mercosur devine o nouă provocare pentru producătorii români: se cer măsuri urgente din partea statului
1.827

115
Creditorii propun o injecţie de capital uriașă pentru salvarea companiei britanice de apă Thames Water
115

2.706
Consumul se prăbușește în România. Datele oficiale infirmă legătura cu războiul din Iran: 'Este un risc foarte mare de recesiune'
2.706

5.897
Tensiunile din Orientul Mijlociu lovesc turismul: Hotelurile de lux din Dubai scad prețurile
5.897

83
Justiția SUA contestă decizia care a blocat citațiile în ancheta ce îl vizează pe șeful Fed, Jerome Powell
83

141
Ungaria a introdus o plafonare a prețului combustibilului, iar aprovizionarea cu energie se confruntă cu o dublă amenințare
141

73
Creșterea prețului petrolului amenință economia Germaniei
73

185
Gigantul petrolier saudit Aramco declară că afirmațiile că poartă discuții cu firme ucrainene pentru drone sunt inexacte
185
















Comentează