Ciclistul belgian Remco Evenepoel, campionul mondial en titre şi câştigătorul Turului Spaniei în acest an, a anunţat miercuri că va participa la Giro d'Italia în 2023, dar nu şi la Turul Franţei, informează AFP, Agerpres.
Noua senzaţie a plutonului profesionist, în vârstă de 22 de ani, a dezvăluit alegerea sa, aşteptată, într-o înregistrare video postată pe reţelele de socializare de la Amalfi, la sud de Napoli, unde face în prezent o recunoaştere a şoselelor din zonă.
Acest anunţ nu este o surpriză în condiţiile în care conducătorul echipei Quick-Step, Patrick Lefevre, a spus mereu că preferă ca Evenepoel să aştepte anul 2024 pentru a descoperi Turul Franţei.
Alegerea Turului Italiei este cu atât mai evidentă în condiţiile în care Giro va propune în luna mai trei etape de contratimp, cu o distanţă cumulată de 70,6 km. Un lucru pe placul lui Evenepoel, specialist în contratimp, în timp ce Turul Franţei va cuprinde doar o singură astfel de probă, de 22 km, la viitoarea sa ediţie.
Remco Evenepoel va participa pentru a doua oară în cariera sa la Turul Italiei, după ediţia de anul trecut, în cursul căreia a abandonat în etapa a 18-a.
Remco Evenepoel va participa la Giro d'Italia în 2023, dar nu şi la Turul Franţei
Explorează subiectul
București
-3°C
Articole Similare

156
Rezultate înregistrate joi seara, în prima manşă din optimile Ligii Europa
156

46
Rezultate înregistrate joi seara, în prima manşă a optimilor din Conference League
46

38
CS Dinamo Bucureşti a pierdut la limită în ultima etapă a Ligii Campionilor
38

81
Halterofilul iranian: 'Sunt 100% sigur că aş fi fost condamnat la închisoare, tortură şi poate chiar mai rău decât atât'
81

43
Duplantis, campion olimpic, a doborât pentru a 15-a oară recordul mondial la săritura cu prăjina
43

66
Doliu în sport. A murit campionul olimpic cu o carieră impresionantă
66

74
Motivul pentru care Mihai Pintilii a decis să-și dea demisia de la FCSB: 'Fiecare îşi decide soarta'
74

27
Programul etapei a doua a play-off-ului şi play-out-ului din Superliga
27

3.191
Dan Petrescu a ajuns din nou pe mâna medicilor. Cine i-a fost aproape
3.191

176
Ce spune Diana Șucu despre posibila retragere a soțului ei din fotbal. Soția șefului din Giulești a povestit cum a reacționat când a aflat de investiția de la Rapid
176

30
Echipa României pentru Billie Jean King Cup. Loturile din grupa C a competiţiei regionale Europa/Africa I
30

91
Donald Trump despre naţionala Iranului: Este binevenită la Cupa Mondială. Dar nu cred că este potrivit ca iranienii să fie acolo, pentru propria lor viaţă şi siguranţă
91

1.203
VIDEO Suporterii FCSB care au bătut trei adolescenţi într-un tramvai din București, trimişi în judecată
1.203

















Comentează