Guggenheim din Bilbao a devenit luni primul mare muzeu care şi-a redeschis porţile în Spania, unde măsurile de relaxare a restricţiilor vizează deja peste 70% din populaţie care s-a putut bucura de plaje şi de restaurante, relatează AFP potrivit Agerpres.
Muzeul Guggenheim, din Ţara Bascilor (nord), s-a redeschis luni publicului dar cu orare reduse, potrivit paginii sale de internet.
Toate muzeele din Spania au fost închise la mijlocul lunii martie după instaurarea stării de urgenţă şi izolării stricte, într-o ţară îndoliată de pandemia de Covid-19 care a provocat peste 27.000 de morţi.
După o curba descendentă a cazurilor, Spania a demarat o perioadă de relaxare a restricţiilor în diferite faze şi pe regiuni, care, potrivit premierului Pedro Sanchez, s-ar putea încheia la 1 iulie. Această relaxare permite deschiderea muzeelor cu un aflux redus de vizitatori şi la între 30% sau 50% din capacitatea lor normală.
Însă la Madrid, cele două muzee cele mai vizitate din ţară, Prado şi Reina Sofia, se vor deschide de abia sâmbăta.
Cu intrarea luni a noi provincii în cea de-a doua etapă de relaxare, 70% dintre spanioli beneficiază de o mai mare libertate care le permite accesul la plajă şi la restaurante după ce în faza 1 a fost permisă doar deschiderea teraselor.
Faza a II-a autorizează şi deschiderea cinematografelor, teatrelor şi centrelor comerciale, cu un aflux însă restrâns de spectatori.
Madrid şi Barcelona, cele mai afectate de oraşe de pandemie, se află încă în faza 1, în care este permisă doar deschiderea teraselor, a magazinelor mici, bibliotecilor şi a hotelurilor fără părţile comune.
Mai avansate, insulele Canare şi Baleare au intrat de luni în faza a III-a şi ultima ce permite deschiderea barurilor, cazinourilor sau a spaţiilor de agrement, precum grădinile zoologice.
Relaxare prudentă în Spania - Muzeul Guggenheim din Bilbao, redeschis publicului
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

717
"Iubitul virtual", noul fenomen care ia amploare în rândul femeilor – Povestea celor care și-au găsit dragostea perfectă. Ce spun psihologii
717

1.107
Arma ieftină cu care SUA vrea să oprească Iranul: 10.000 de drone din Ucraina, trimise pe frontul din Orientul Mijlociu
1.107

549
Nor toxic deasupra Iranului: Incendiile de la rafinării ar putea provoca ploi acide în mai multe țări din Asia Centrală
549

812
Scene oribile în casa unei femei: Poliția a găsit aproape 100 de pui de pisică morți într-un congelator din Cehia
812

1.039
FOTO Budapesta, acoperită de afișe anti-Zelenski înaintea alegerilor. Orban se confruntă cu cea mai mare provocare politică din ultimii 16 ani
1.039

88
SUA au insistat în zadar: Elveţia a refuzat survolarea teritoriului său de către avioane militare americane
88

1.481
Iranul ironizează sprijinul Ucrainei pentru aliații SUA din Golf: "Este o glumă"
1.481

927
Tensiuni în creștere: Israelul se pregătește pentru o posibilă invazie în sudul Libanului (surse)
927

2.862
Iranul amenință că va arunca tot Orientul Mijlociu în aer, dacă SUA îi atacă infrastructura energetică: 'Vom viza instalaţiile companiilor americane sau companii în care SUA deţin acţiuni'
2.862

51
Libanul a format o delegaţie pentru negocieri de pace cu Israelul
51

80
Kosovo a cedat presiunii Uniunii Europene: A amânat intrarea în vigoare a unei legi privind străinii
80

6.344
Scene șocante la înmormântarea secretarului Consiliului Suprem de Apărare al Iranului: A fost îngropat fără cap
6.344

2.228
Tensiunile din Orientul Mijlociu lovesc turismul: Hotelurile de lux din Dubai scad prețurile
2.228














Comentează