Rusia își freacă palmele și se uită cu „poftă” la noua conducere a Comisiei Europene: „Relaţiile Rusia–UE s-ar putea schimba sub noua conducere!”

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 01-01-2026 19:41

Article thumbnail

Sursă foto: ridl.io

Este prea devreme să spunem că dialogul Rusia-UE este pierdut pentru totdeauna, deoarece relaţiile s-ar putea schimba odată cu o nouă Comisie Europeană, a declarat pentru ziarul Izvestia Vladislav Maslennikov, directorul Departamentului pentru Probleme Europene din cadrul Ministerului rus de Externe, conform TASS, relatează News.ro.

„Nu cred că dialogul Rusia-UE este pierdut pentru totdeauna.

Comisia Europeană este întotdeauna aleasă pentru un anumit mandat. Iar actuala Comisie Europeană are, de asemenea, mandatul ei, iar o nouă comisie va fi aleasă când acesta va expira”, a spus diplomatul.

El spune că îşi doreşte ca UE să înţeleagă în sfârşit că, de fapt, ei sunt cei care au de suferit din cauza politicii lor de sancţiuni împotriva Rusiei.

„Mai devreme sau mai târziu, vor trebui să-şi revizuiască abordarea, pentru că Rusia va rămâne pentru totdeauna vecinul lor pe continentul (eurasiatic)”, a subliniat diplomatul.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri