Polonezii nu vor mai putea folosi începând de sâmbătă eşarfe, bandane şi viziere din plastic în loc de măşti pentru a-şi acoperi faţa, în contextul în care guvernul înăspreşte regulile pentru combaterea COVID-19 pe fondul unei creşteri a numărului de infecţii, informează www.polskieradio.pl.
Între timp, persoanele care trec graniţele dinspre vecinii sudici ai Poloniei, respectiv Republica Cehă şi Slovacia, vor trebui să intre în carantină, cu excepţia cazului în care un test efectuat în ultimele 48 de ore arată că nu au coronavirus.
Noile reguli au fost anunţate de ministrul Sănătăţii Adam Niedzielski, după ce numărul de noi infecţii cu coronavirus în Polonia a ajuns miercuri la 12.146, mai mult cu aproape 3.500 faţă de acum o săptămână. Epidemia a luat viaţa a peste 42.000 de polonezi de când a lovit ţara, în martie anul trecut.
Miercuri a fost anunţată reintroducerea unor restricţii privind viaţa publică în regiunea Warmi, nord-estul Poloniei, unde creşterea numărului de cazuri de infecţii este îngrijorătoare. Hotelurile, centrele comerciale, cinematografele, teatrele, muzeele şi piscinele din regiune vor fi închise, în timp ce elevii din şcoala primară vor urma cursurile de la domiciliu.
''Din păcate, situaţia nu arată bine în acest moment", a avertizat ministrul Niedzielski miercuri.
După o perioadă prelungită de învăţământ la distanţă, Polonia a redeschis la jumătatea lunii trecute şcolile pentru elevii din şcoala primară. În cadrul unor măsuri suplimentare de relaxare, centrele comerciale, muzeele şi galeriile de artă din întreaga ţară au fost redeschise la începutul acestei luni. Între timp, restricţiile privind hotelurile, locurile de divertisment şi zonele sportive în aer liber, inclusiv pârtiile de schi, au fost ridicate parţial pe 12 februarie.
Dar ministrul sănătăţii a avertizat săptămâna trecută că numărul zilnic de noi infecţii cu COVID-19 în ţară începe să crească din nou, tendinţa fiind îngrijorătoare. De asemenea, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Wojciech Andrusiewicz, a declarat vinerea trecută că un al treilea val al epidemiei a început în Polonia.
Polonia a raportat miercuri 12.146 de noi cazuri de infecţii cu coronavirus şi alte 372 de decese, crescând numărul total de cazuri de la începutul pandemiei la 1.661.109 şi cel al deceselor la 42.808.
Reguli mai stricte în Polonia privind purtarea măştilor şi punctele de trecere a frontierei
București
11°C
Articole Similare

31
Referendum în Kazahstan menit să flexibilizeze sistemul - Tokaev este posibil să-şi pregătească succesorul
31

1.191
Încă un semn că SUA sunt pe modul RĂZBOI: Pe noile monede de zece cenţi nu a mai fost pus simbolul universal al păcii
1.191

109
Nave de război sud-coreene în Strâmtoarea Ormuz - Coreea de Sud analizează apelul lui Trump
109

21
Cutremur cu magnitudinea 5,3 în apropiere de El Salvador
21

1.829
Rămâne Israelul fără interceptoare în fața rachetelor iraniene? - Explicațiile IDF
1.829

925
Războiul din Iran îi dă bătăi de cap lui Zelenski: "Nu vrem să pierdem sprijinul americanilor"
925

1.483
Războiul dintre Afganistan și Pakistan - Bombardamente puternice în fieful liderului talibanilor
1.483

1.923
Cel mai mare diamant roz din lume se află la Teheran. Iranul are una dintre cele mai impresionante colecții de bijuterii
1.923

3.945
Revenire spectaculoasă a lui Orban în Ungaria. Studiile arată că are o bază electorală încă puternică. Temeri la Bruxelles
3.945

87
Israelul anunță un nou val de atacuri asupra Iranului
87

1.801
Vacanțe compromise și zboruri anulate. Războiul din Orientul Mijlociu afectează milioane de turiști
1.801

2.161
Gardienii Revoluției vor capul lui Netanyahu: „Vom continua să-l vânăm şi să-l ucidem cu toată puterea noastră”
2.161

97
Autorităţile iraniene au arestat cel puţin 20 de persoane pentru legături cu Israelul
97
















Comentează