Partidul republican irlandez Sinn Fein i-a mulţumit reginei Elisabeta a II-a pentru rolul său în procesul de pace din Irlanda de Nord, scrie joi ziarul Belfast Telegraph, preluat de AFP, care observă că gestul ar fi fost altădată inimaginabil.
Suverana britanică aniversează anul acesta Jubileul de Platină - 70 de ani de la urcarea pe tron.
În timpul domniei ei a avut loc şi conflictul din Irlanda de Nord cunoscut ca The Troubles (problemele - n. red.), în care naţionaliştii nord-irlandezi, în majoritate catolici, au luptat inclusiv prin mijloace violente pentru reunificarea cu Republica Irlanda, împotriva unioniştilor britanici, majoritar protestanţi.
De la sfârşitul anilor 1960 şi până la acordul din Vinerea Mare din 1998, în conflict s-a implicat inclusiv armata britanică şi şi-au pierdut viaţa peste 3500 de oameni.
Într-o scrisoare trimisă reginei luna trecută, Michelle O'Neill, vicepreşedintă a Sinn Fein, a subliniat "contribuţia importantă" a suveranei "în vederea păcii şi a reconcilierii".
Regina Elisabeta a fost primul monarh britanic care a făcut o vizită în Irlanda. Evenimentul, considerat istoric, a avut loc în 2011 şi a fost apreciat ca un gest foarte important pentru reconciliere.
Sinn Fein a acţionat în trecut ca ramură politică a organizaţiei paramilitare IRA (Armata Republicană Irlandeză). În unul din atentatele cu bombă comise de IRA a fost ucis, în 1979, Louis Mountbatten, vărul reginei. Partidul şi-a cerut deja scuze anul trecut pentru acest asasinat, reaminteşte AFP.
Naţionaliştii irlandezi au câştigat la începutul lui mai alegerile din Irlanda de Nord, iar O'Neill urmează să preia funcţia de premier în guvernul regional din care să facă parte şi unioniştii. Aceştia refuză însă să continue demersurile de formare a guvernului din cauza controalelor la care este supus Ulsterul în urma Brexit-ului.
Şefa guvernului Scoţiei, Nicola Sturgeon, lideră a mişcării de independenţă faţă de Londra, a subliniat şi ea "rolul capital" al reginei în istoria modernă a naţiunii şi le-a cerut scoţienilor să celebreze "valorile de integritate, de înţelepciune, de dreptate şi de compasiune" ale suveranei.
"Acest jubileu de platină nu priveşte doar o instituţie, ci înainte de toate întreaga viaţă şi serviciul unei femei extraordinare", a spus Sturgeon.
Regina Elisabeta a II-a și-a cucerit și cel mai aprig dușman - Republicanii irlandezi, gest inimaginabil în urmă cu trei decenii
Explorează subiectul
București
0°C
Articole Similare

97
Descoperire uluitoare a cercetătorilor: Bacteriile pot supraviețui în spațiu și răspândi viața între planete
97

1.241
Alertă în Orientul Mijlociu: Un avion cisternă al Forțelor Aeriene SUA s-a prăbușit în Irak. O a doua aeronavă a aterizat în siguranță
1.241

721
VIDEO Netanyahu amenință liderii de la Teheran în prima conferință de presă de la începutul războiului: Dacă aș fi agent, nu le-aș face asigurări de viață
721

1.056
VIDEO „Rezervoarele de combustibil ard” — Un important hub petrolier rusesc a fost lovit de un atac cu drone ucrainene în regiunea Krasnodar
1.056

1.067
'Vă rog, vă rog, vă rog'. O țară din Europa își îndeamnă cetățenii să renunțe la deplasările cu mașina după explozia prețurilor petrolului
1.067

609
Iranul neagă minarea Strâmtorii Ormuz - Unele nave au primit permisiunea de a trece prin strâmtoare
609

1.477
China intervine în conflictul din Orientul Mijlociu: „Să se apese butonul de pauză”
1.477

93
Preşedintele naţionalist al Poloniei se opune prin veto programului european de finanţare SAFE
93

3.428
Iranul lansează o nouă amenințare dură: „Orientului Mijlociu o să fie aruncat în beznă în mai puţin de o jumătate de oră”
3.428

4.091
VIDEO E nebunie în Orientul Mijlociu: Hezbollah a lansat cea mai mare ofensivă împotriva Israelului / Au tras cu sute de proiectile și drone
4.091

3.238
Răsturnare totală de situație: văduva lui Ali Khamenei este în viață
3.238

102
Se pregătește vizita lui Trump la Beijing - Întâlnire crucială la Paris
102

5.019
Gardienii Revoluției din Iran execută cel mai dur ordin dat de noul lider suprem: „Aplicăm cele mai dure lovituri”
5.019

















Comentează