Regimul de la Damasc a anunţat marţi că acceptă propunerea ruso-americană privind încetarea ostilităţilor în Siria, dar spune că va continua să lupte împotriva 'grupărilor teroriste' precum gruparea jihadistă Statul Islamic şi Frontul Al-Nosra, excluse din acord, relatează AFP şi Reuters.
'Republica Arabă Siriană anunţă că acceptă încetarea ostilităţilor, în condiţiile continuării operaţiunilor militare în lupta împotriva terorismului Daesh (acronimul arab al Statului Islamic), al Frontului Al-Nosra şi al altor grupări teroriste legate de acestea, în conformitate cu anunţul ruso-american', a indicat Ministerul sirian de Externe, într-un comunicat citat de AFP.
Guvernul sirian se declară pregătit să se coordoneze cu Rusia pentru definirea zonelor unde activităţile militare vor fi suspendate, scrie Reuters. 'Pentru a garanta succesul încetării ostilităţilor, prevăzută să intre în vigoare sâmbătă, guvernul sirian este pregătit să se coordoneze cu partea rusă pentru a determina care sunt regiunile şi grupurile armate ce vor face obiectul încetării focului', menţionează ministerul, citat de AFP.
Acordul ruso-american exclude SI, Al-Nosra (ramura siriană a Al Qaida), dar şi organizaţii catalogate drept 'teroriste' de către Consiliul de Securitate al ONU şi nemenţionate în text.
De la începutul războiului în Siria, regimul nu a făcut nicio distincţie între militanţi, rebeli şi jihadişti, calificându-i pe toţi deopotrivă drept 'terorişti'.AGERPRES
Regimul de la Damasc acceptă acordul de încetare a focului (MAE sirian)
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

909
Umilință supremă pentru Donald Trump: 'Se milogește la alții, chiar și la China'
909

9
Inundații în nordul Australiei - Guvernul trimite armata
9

27
Papa Leon al XIV-lea intervine în conflictul din Orientul Mijlociu: „Încetați focul! Să se redeschidă căile dialogului!”
27

16
VIDEO Inundații devastatoare în Kenya - Cel puțin 62 de persoane au murit
16

1.373
”Urgență excepțională” - Israelul alocă aproape un miliard de dolari pentru achiziții militare urgente
1.373

1.269
Proces istoric împotriva Meta: tânăra care a petrecut 16 ore pe Instagram într-o singură zi în centrul acuzațiilor
1.269

1.653
Donald Trump a amenințat cu noi atacuri asupra insulei Kharg: „S-ar putea să o lovim încă de câteva ori, doar pentru distracție”
1.653

84
Referendum în Kazahstan menit să flexibilizeze sistemul - Tokaev este posibil să-şi pregătească succesorul
84

2.619
Încă un semn că SUA sunt pe modul RĂZBOI: Pe noile monede de zece cenţi nu a mai fost pus simbolul universal al păcii
2.619

205
Nave de război sud-coreene în Strâmtoarea Ormuz - Coreea de Sud analizează apelul lui Trump
205

26
Cutremur cu magnitudinea 5,3 în apropiere de El Salvador
26

2.513
Rămâne Israelul fără interceptoare în fața rachetelor iraniene? - Explicațiile IDF
2.513

1.431
Războiul din Iran îi dă bătăi de cap lui Zelenski: "Nu vrem să pierdem sprijinul americanilor"
1.431
















Comentează