Regele Spaniei Felipe al VI-lea a apărat luni ''coexistenţa'' spaniolilor în cadrul mesajului său de Crăciun, fără a face referire în mod explicit la Catalonia unde situaţia este încă tensionată, la mai mult de un an după încercarea eşuată de secesiune, relatează AFP preluată de Agerpres.
"Coexistenţa - care este întotdeauna fragilă, să nu uităm - este cel mai mare patrimoniu pe care îl avem, noi spaniolii. Lucrarea cea mai preţioasă a democraţiei noastre şi cea mai mare moştenire pe care putem să o încredinţăm generaţiilor tinere'', a subliniat regele la Palatul Zarzuela din Madrid.
Dar ''aceasta necesită să avem grijă şi să întărim legăturile profunde care ne leagă şi care trebuie să ne unească întotdeauna'', a adăugat suveranul în vârstă de 50 de ani ;i care se află la conducerea statului spaniol de la abdicarea tatălui său Juan Carlos în 2014.
Această "coexistenţă necesită respectarea Constituţiei noastre" intrată în vigoare în 1978 după încheierea dictaturii lui Franco, a subliniat regele Felipe al VI-lea .
Chiar dacă nu a făcut nicio referire explicită la Catalonia, discursul său a survenit la doar câteva zile după o întrevedere joi între premierul spaniol Pedro Sanchez şi liderul catalan Quim Torra, care au cerut într-un comuncat comun un "dialog eficient" pentru a "asigura o soluţie" la criza catalană.
Regele Spaniei Felipe al VI-lea a apărat luni coexistenţa spaniolilor în cadrul mesajului său de Crăciun
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

3.292
Scene șocante la înmormântarea secretarului Consiliului Suprem de Apărare al Iranului: A fost îngropat fără cap
3.292

1.227
Tensiunile din Orientul Mijlociu lovesc turismul: Hotelurile de lux din Dubai scad prețurile
1.227

2.569
Teheranul ridică miza războiului: Iranul anunță strategia "ochi pentru ochi" în conflict
2.569

2.960
După Donald Trump, acum și un lider din UE vrea să facă personal pace între Rusia și Ucraina: Cere mandat de la UE să rezolve el conflictul
2.960

121
Este scandal mare în SUA: Departamentul de Justiţie face apel, după blocarea citaţiilor în ancheta penală referitoare la şeful Fed
121

2.749
Ucraina a lovit Rusia în Marea Neagră: Două nave au fost distruse
2.749

68
Israelul a efectuat 400 de valuri de bombardamente în Iran de la începutul războiului: Sunt cel puțin 1.230 de morți
68

61
Șeful ONU spune că Israelul a ucis peste 820 de civili libanezi, între care 106 copii: Ordinele de evacuare israeliene încalcă legea internaţională
61

3.213
Ar fi bomba anului: Se ia în calcul interzicerea lui Donald Trump la JO de la Los Angeles
3.213

87
Cubanezii au atacat un birou al Partidului Comunist într-o revoltă rară, cauzată de penele de curent
87

87
Ungaria a introdus o plafonare a prețului combustibilului, iar aprovizionarea cu energie se confruntă cu o dublă amenințare
87

2.023
Românii din Ucraina, prudenți după discuțiile dintre Nicușor Dan și Zelenski: 'Marea noastră dorință este...' / Ce garanții cer
2.023

4.998
Iranul schimbă tactica: Este prima țară din istorie care atacă cu drone... bănci din țări străine
4.998
















Comentează