Politicienii din România transmit mesaje de condoleanțe după ce fostul selecționer al Naționalei României, Mircea Lucescu, a murit. Acesta era internat la Spitalul Universitar, acolo unde se afla sub tratament. Sorin Grindeanu, liderul PSD, Diana Șoșoacă, șefa SOS România, Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale și Marcel Ciolacu, fost premier sunt printre politicienii care au reacționat la moartea lui Lucescu.
Mesajul lui Grindeanu
"Lumea sportului a pierdut astăzi un simbol, un jucător și un antrenor emblematic, iar noi toți un om valoros care ne-a inspirat prin firea sa puternică și determinarea de care constant a dat dovadă.
Mircea Lucescu rămâne un model pentru noi!
Suntem alături de familia lui și de cei apropiați.
Drum lin, Il Luce!"
Reacția Dianei Șoșoacă
"Astăzi, inima fotbalului românesc s-a oprit pentru o secundă de tăcere adâncă. Stadionul lumii a amuțit, iar noi, cei care am crescut cu radioul la ureche și cu fularul tricolor la gât, simțim o durere care ne taie respirația.
Mircea Lucescu nu a fost doar un antrenor; a fost „Il Luce”, farul care ne-a ghidat prin întunericul neputinței, arătându-ne că un român poate sta la masa bogaților fără să plece capul!
Ne despărțim astăzi de cel care a transformat fotbalul în poezie și strategie pură. Eu, ca româncă și ca om care vibrează la fiecare imn cântat pe stadion, nu pot uita magia de la Corvinul Hunedoara, unde Mircea a clădit din „praf de stele” și sudoare o echipă care a uimit o țară întreagă.
Nu pot uita mândria din ochii noștri când ne-a dus la Euro '84, spărgând barierele imposibilului!
Cine dintre noi, microbiștii adevărați, nu a lăcrimat de fericire când l-a văzut ridicând Cupa UEFA cu Șahtior sau îngenunchind giganții Europei cu Galatasaray?
Mircea Lucescu a câștigat 35 de trofee, dar cea mai mare victorie a lui a fost respectul universal. A fost mai mult decât un MARE ANTRENOR; a fost un tată pentru generații de fotbaliști, de la puștii Hunedoarei până la vedetele de talie mondială din Italia, Turcia și Ucraina.
A fost pe baricade până la 80 de ani! Chiar și atunci când corpul îi cerea răgaz, inima lui bătea în ritmul gazonului. A ales să revină la cârma Naționalei pentru că nu putea lăsa tricolorul la greu. Asta înseamnă să fii un român adevărat: să mori pe teren, cu demnitate, servindu-ți neamul!
Partidul S.O.S. România și eu, Diana Iovanovici-Șoșoacă, cerem doliu național! Mircea Lucescu merită onoruri de stat, pentru că el a fost singurul nostru ministru de externe adevărat timp de decenii. Nu lăsați tăcerea să se aștearnă peste vocea lui care răsuna pe tunelul de acces!
Suntem alături de familia Lucescu. Răzvan, fii mândru, tatăl tău nu a plecat, s-a mutat doar în loja legendelor, de unde ne va veghea la fiecare meci.
Drum lin în lumină, Maestre! România îți mulțumește cu lacrimi în ochi pentru fiecare secundă de extaz!
Dumnezeu să-l odihnească în pace!"
Călin Georgescu a transmis un mesaj de condoleanțe
"Să-mi permiteți să exprim un gând de recunoștință în memoria lui Mircea Lucescu, care a scris istorie în fotbalul românesc și internațional și, desigur, ne rugăm pentru liniștea familiei și îl rugăm pe bunul Dumnezeu să-l primească în lumină pentru toată munca de o viață pusă în slujba fotbalului și a sportului românesc".
Ministrul Apărării, vicepremierul Radu Miruţă
”România a pierdut unul dintre cei mai mari oameni ai sportului său, un simbol al disciplinei, al performanţei, al respectului pentru muncă, un om care a transformat şi a arătat cum poate transforma pasiunea în meserie. Dumnezeu să-l ierte, Dumenzeu să-l odihnească şi cred că în astfel de momente, când o ţară întreagă vorbeşte, estimez eu, astfel de frumos despre un om, este o mică măsură a răsplatei pentru ceea ce a lăsat acest om în urma sa”, a afirmat Radu Miruţă, marţi seară, la Digi 24.
Reacția lui Marcel Ciolacu
„A plecat astăzi dintre noi Mircea Lucescu, unul dintre cele mai mari nume din istoria fotbalului românesc și internațional.
Pentru generații întregi, „Il Luce” a însemnat pasiune, disciplină și performanță la cel mai înalt nivel. Ca jucător, ca antrenor, ca om de fotbal, a lăsat în urmă o carieră impresionantă și un respect câștigat în întreaga lume.
A scris istorie pentru România, de la calificarea la Campionatul European din 1984 până la trofeele cucerite pe marile scene ale fotbalului european. A format jucători, a construit echipe și a ridicat standardele acestui sport.
Fotbalul românesc pierde astăzi un simbol.
Dumnezeu să îl odihnească în pace.
Mulțumim, Mister.”
Președintele Senatului, Mircea Abrudean (PNL):
„În această seară, fotbalul românesc a devenit mai sărac. Ne-a părăsit Mircea Lucescu, un mentor pentru generații întregi și un simbol al excelenței.
Rămânem cu amintirea succeselor colosale și a pasiunii pe care Il Luce a pus-o în fiecare meci. Lasă în urmă o carieră monumentală, fiind unul dintre cei mai titrați antrenori din istoria fotbalului mondial.
Drum lin printre stele, Maestre! Sincere condoleanțe familiei îndurerate.”
Dragoș Pîslaru, Ministrul Proiectelor Europene
"Mircea Lucescu a fost un maestru al fotbalului și unul dintre cei mai titrați antrenori din istorie.
Și-a dedicat întreaga viață performanței. A fost un luptător și asta a demonstrat până la finalul meciului pe care cu toții îl jucăm.
Îi vom fi mereu recunoscători pentru momentele emoționate pe care i le datorăm atât ca jucător, cât și în calitate antrenor.
Drum lin spre cer, Luce!"
Emil Boc, primarul Cluj-Napocăi
"Drum lin printre îngeri, Mircea Lucescu💫💫
Un om mare.
Un caracter rar.
Nu a fost doar un antrenor.
A fost o școală.
O lecție de viață.
Am avut onoarea să îl întâlnesc.
De fiecare dată, aceeași liniște.
Aceeași modestie.
Același echilibru.
Același profesionist.
Același patriot neclintit .
Un lider fără zgomot.
Un profesionist fără compromisuri.
Un om cu suflet.
A iubit România.
Profund.
Demn.
Fără condiții.
Oriunde a fost, a dus cu el numele țării.
Și l-a ridicat.
A construit oameni.
A inspirat generații.
A lăsat în urmă mai mult decât trofee.
A lăsat valori.
Astăzi, fotbalul este mai sărac.
Dar noi suntem mai bogați pentru că l-am avut.
Respect.
Recunoștință.
Memorie vie.
Dumnezeu să îl odihnească în pace!"
Rareș Bogdan, europarlamentar PNL
„Lucescu. Punct
Vestea plecării lui Mircea Lucescu e una dintre emoțiile pe care nu le putem gestiona perfect. Și atunci ne gândim la ce a însemnat numele său pentru România. Ca să ne ținem de ceva. De gloria care ne-a adus bucurie și ne-a făcut mândri că suntem de-același neam cu el.
Palmarestul? Incredibil. Un bilanț greu de egalat. De altfel, are numele trecut în Cartea Recordurilor. De la Dinamo (7 titluri) și Corvinul, la Supercupa Europei și Cupa UEFA. Recorduri în Italia, Turcia, Ucraina. 70 de goluri la Națională, 15 în cupele europene.
Șase limbi străine. Ahtiat după citit.
Aici, pe Pământ, acum e și mai trist. Unele vești ne retează genunchii. Și pentru ei, când ți se scutură sufletul de emoție, nu sunt apărătoare, ca la fotbaliști.
Pare că unii oameni au numele predestinat. Dar și când te duci printre stele cu acest nume... e ceva.
Dumnezeu să-l odihnească!”




























Comentează