Ministerul chinez de Externe a făcut apel vineri către toate părţile să asigure securitatea facilităţilor nucleare din Ucraina, după izbucnirea unui incendiu la o clădire adiacentă celei mai mare centrale nucleare din Europa, pe fondul luptelor intense, relatează Reuters.
"Vom monitoriza situaţia şi facem apel la toate părţile să dea dovadă de reţinere, să evite escaladarea şi să asigure securitatea facilităţilor nucleare relevante", a declarat la o conferinţă de presă purtătorul de cuvânt al MAE chinez Wang Wenbin.
Forţele ruse au ocupat teritoriul centralei nucleare de la Zaporojie, din sud-estul Ucrainei, a indicat agenţia de stat ucraineană pentru inspectarea siturilor nucleare, care a precizat că personalul asigură în continuare exploatarea centralei "în acord cu exigenţele reglementărilor tehnice privind securitatea în exploatare".
Centrala de la Zaporojie, care furnizează peste o cincime din electricitatea generată în Ucraina, este diferită şi mai sigură decât cea de la Cernobîl, care a fost ocupată zilele trecute de forţele ruse şi care în 1986 a fost scena celui mai grav accident din istoria energiei nucleare, au menţionat analişti citaţi de Reuters.
Agenţia dpa notează că, la conferinţa de presă anuală care a avut loc vineri, înainte de deschiderea unei noi sesiuni a Congresului naţional al poporului, China a evitat să comenteze în legătură cu războiul din Ucraina.
Purtătorul de cuvânt Zhang Yesui a abordat în schimb alte subiecte, inclusiv strategia zero-COVID-19 a Chinei şi livrările de vaccinuri chineze în lume.
El s-a referit de asemenea la relaţiile cu SUA, despre care a spus că trebuie să se bazeze pe "respect reciproc", avertizând Statele Unite să nu submineze încrederea reciprocă şi cooperarea.
În loc să discute despre războiul din Ucraina, purtătorul de cuvânt a răspuns la o întrebare a unui reporter rus despre actualele tensiuni dintre China şi Lituania, spunând că responsabilitatea problemelor din aceste relaţii "îi revine integral Lituaniei".
Beijingul şi-a diminuat relaţiile cu republica baltică exsovietică după ce aceasta din urmă a permis Taiwanului să deschidă un birou de reprezentare folosind acest nume în capitala lituaniană Vilnius.
În cadrul sesiunii parlamentare anuale de la Beijing, care începe sâmbătă şi se încheie pe 11 martie, urmează să fie anunţate noi obiective de creştere, precum şi un buget militar pentru a doua cea mai mare economie a lumii.
China, după ce rușii au bombardat cea mai mare centrală nucleară din Europa: 'Facem apel la toate părţile să dea dovadă de reţinere, să evite escaladare'
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

804
"Iubitul virtual", noul fenomen care ia amploare în rândul femeilor – Povestea celor care și-au găsit dragostea perfectă. Ce spun psihologii
804

1.224
Arma ieftină cu care SUA vrea să oprească Iranul: 10.000 de drone din Ucraina, trimise pe frontul din Orientul Mijlociu
1.224

597
Nor toxic deasupra Iranului: Incendiile de la rafinării ar putea provoca ploi acide în mai multe țări din Asia Centrală
597

866
Scene oribile în casa unei femei: Poliția a găsit aproape 100 de pui de pisică morți într-un congelator din Cehia
866

1.103
FOTO Budapesta, acoperită de afișe anti-Zelenski înaintea alegerilor. Orban se confruntă cu cea mai mare provocare politică din ultimii 16 ani
1.103

510
Va folosi Ciprian Ciucu Primăria Capitalei ca trambulină pentru Președinție? 'Mi se potrivesc, mai degrabă, pozițiile executive. Nu știu ce context, să n-am de ales'
510

1.564
Iranul ironizează sprijinul Ucrainei pentru aliații SUA din Golf: "Este o glumă"
1.564

961
Tensiuni în creștere: Israelul se pregătește pentru o posibilă invazie în sudul Libanului (surse)
961

2.967
Iranul amenință că va arunca tot Orientul Mijlociu în aer, dacă SUA îi atacă infrastructura energetică: 'Vom viza instalaţiile companiilor americane sau companii în care SUA deţin acţiuni'
2.967

1.800
Consumul se prăbușește în România. Datele oficiale infirmă legătura cu războiul din Iran: 'Este un risc foarte mare de recesiune'
1.800

1.357
Ce salariu are Ciprian Ciucu - Primarul general a dezvăluit cât câștigă, de fapt, în acest moment
1.357

6.462
Scene șocante la înmormântarea secretarului Consiliului Suprem de Apărare al Iranului: A fost îngropat fără cap
6.462

2.297
Tensiunile din Orientul Mijlociu lovesc turismul: Hotelurile de lux din Dubai scad prețurile
2.297














Comentează