Senatorul Dan Şova a confirmat, joi, excluderea din PSD, precizând că va rămâne social-democrat şi că îşi asumă greşeala de a fi încălcat principiul unităţii partidului.
"Da, am fost exclus, dar vă spun un lucru foarte simplu: eu rămân social-democrat. Îmi iau un timp de reflexie să-mi dau seama de ce s-a luat această decizie" a spus Şova, la finalul şedinţei conducerii PSD.
El a adăugat că nu i se va alătura lui Marian Vanghelie, iar, dacă ar fi să se apropie de un partid, acela va fi tot PSD.
"Deocamdată, nu mă gândesc la nimic, accept sancţiunea care mi-a fost aplicată, cred că e şi justificată de altfel. Argumentele sunt că am încălcat în mod evident principiul de bază al unităţii partidului. Şi dacă pierdem şi dacă câştigăm trebuie să rămânem împreună, eu am încălcat acest principiu. Îmi asum greşeala", a spus Dan Şova, care a adăugat că, în Senat, va vota alături de colegii săi social-democraţi. AGERPRES
REACȚIA lui Șova la excludere: Am încălcat principiul unităţii partidului, îmi asum greşeala
Explorează subiectul
București
-3°C
Articole Similare

991
Titus Corlățean intră în cursa pentru funcția de Secretar general adjunct la Consiliul Europei
991

4.292
Olguța Vasilescu îi răspunde mamei lui Bolojan: „Dacă tot e așa de bun, mititelul de el, luați-l acasă la dumneavoastră!”
4.292

2.389
VIDEO Ilie Bolojan a dat explicații după ce jurnaliștii români au stat la gard la Palatul Victoria: 'Nu ai cum să intervii în delegația unui oficial'
2.389

1.870
VIDEO Ilie Bolojan pune presiune pe ministrul Muncii cu salarizarea unică: Trebuie făcut la modul serios pentru a așeza structura de cheltuieli a statulu
1.870

2.045
Bolojan apără majorarea bugetului SRI în timp ce taie de la Educație și Sănătate: „Abordarea este simplistă și strict contabilă”
2.045

1.586
VIDEO Își dă demisia Bolojan dacă bugetul nu trece? Răspunsul premierului
1.586

320
VIDEO Alexandru Nazare, despre ajutorul acordat transportatorilor: 'Se actualizează la fiecare trei luni schema'
320

1.655
VIDEO Ilie Bolojan răspunde nemulțumirilor din PSD: „Să inițieze moțiuni de cenzură!”
1.655

709
VIDEO Ilie Bolojan, după ce PSD a cerut mai mulți bani în buget: Nu am face decât să repetăm greșeala de anii trecuți
709

2.118
VIDEO Ministrul Finanțelor anunță că inflația din România va crește din cauza războiului din Iran: Bugetul pe 2026 ne spală imaginea pe plan european
2.118

731
Guvernul a adoptat bugetul de stat pentru 2026. Bolojan: „Este primul pas important pentru reintrarea României pe traiectoria reducerii deficitului”
731

3.338
Fostul ministru de externe: Ultimele 48 de ore au fost cele mai faste ore din diplomația română a ultimilor ani
3.338

132
VIDEO A murit Grigore Zanc, primul prefect al județului Cluj după 1989
132

















Comentează