Republica Democrată Congo şi-a lansat luni campania de vaccinare împotriva COVID-19 la Kinshasa, în cadrul unei ceremonii oficiale destinate în mare parte să îndepărteze îndoielile şi neîncrederea cu privire la vaccinul AstraZeneca, la care au participat oficiali congolezi şi diplomaţi, informează AFP potrivit Agerpres.
"Există mai multe avantaje decât dezavantaje în ceea ce priveşte vaccinarea", a declarat ministrul Sănătăţii Eteni Longondo, fiind printre primii care au fost vaccinaţi la Facultatea de Medicină a Universităţii din Kinshasa.
Ministrul a fost urmat de ambasadorul Uniunii Europene în RD Congo, Jean-Marc Châtaigner, şi de coordonatorul ONU pentru afaceri umanitare în RD Congo, David McLachlan-Karr.
"Este un gest voluntar important. Un gest de solidaritate cu ceilalţi", a declarat Châtaigner, vorbind despre un "vaccin eficient".
Neîncrederea în vaccin este răspândită în RD Congo şi ar fi putut fi sporită de "comunicarea defectuoasă în jurul AstraZeneca în Europa", după cum a declarat un oficial congolez în domeniul sănătăţii publice.
În cazul AstraZeneca, precum şi al vaccinului Johnson & Johnson, au apărut suspiciuni în mai multe ţări occidentale după raportarea unor cazuri de tromboză (formarea de cheaguri de sânge) la câteva persoane vaccinate.
De asemenea, RD Congo a amânat "ca măsură de precauţie" lansarea campaniei sale de vaccinare programată iniţial pentru 15 martie. Această amânare a fost decisă după suspendarea de către alte ţări a utilizării vaccinului AstraZeneca.
"Vaccinarea va fi voluntară şi se va acorda cu prioritate personalului medical, persoanelor vulnerabile care suferă de boli cronice şi tuturor celor expuşi unui flux semnificativ în exercitarea muncii lor", a declarat ministrul de Interne, Gilbert Kankonde.
RD Congo - cu o populaţie de peste 80 de milioane de locuitori - a primit 1,7 milioane de doze de vaccin AstraZeneca în cadrul mecanismului COVAX, care îşi propune să ofere în acest an vaccinuri anti-COVID la 20% din populaţia din aproape 200 de ţări.
RD Congo a înregistrat oficial 28.956 de cazuri de COVID-19, dintre care 745 de decese de la începutul pandemiei.
RD Congo a lansat campania de vaccinare împotriva COVID-19
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

264
Aviaţia israeliană provoacă panică la Beirut în timpul vizitei secretarului general al ONU
264

37
Germania „nu doreşte să se implice” în războiul din Iran: cancelarul german a explicat motivul
37

544
Spectrul crizei din anii 70 - Ce impact va avea războiul din Iran asupra economiei americane
544

2.360
AUDIO Trump confirmă alianța militară Rusia-Iran-China: „Cred că Putin poate ajută un pic Iranul”
2.360

2.593
Donald Trump anunță escaladarea războiului cu Iranul: 'Îi vom lovi foarte tare în următoarea săptămână'
2.593

5.093
VIDEO Atac dur al Ucrainei în Rusia: 7 morți și 40 de răniți / Primele măsuri anunțate de Vladimir Putin
5.093

1.993
Alertă mondială - Omenirea e în pragul unei crize alimentare din cauza blocării Strâmtorii Ormuz
1.993

3.697
Mișcare strategică în NATO la granița României: Scutul Patriot de la frontiera cu Bulgaria a fost activat
3.697

14.857
VIDEO Alertă în Moldova: Chișinăul a mobilizat armata și cere intervenția UE / Ajută deja Ucraina și România
14.857

3.835
S-a dezlegat marele mister, care a intrigat omenirea din cele mai vechi timpuri: Cum se formează, de fapt, aurul
3.835

70
Aproape 22.000 de clădiri civile avariate şi mii de familii refugiate, în Iran, potrivit Naţiunilor Unite
70

72
FOTO Un atac aerian rusesc a ucis trei persoane într-un autobuz în estul Ucrainei
72

3.807
Pete Hegseth vine cu detalii despre starea lui Mojtaba Khamenei: rănit şi probabil desfigurat
3.807
















Comentează