Grupul Digi Communications N.V. a anunţat marţi încheierea contractului de vânzare-cumpărare privind operaţiunile sale din Ungaria către operatorul 4iG, potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES.
În luna martie a acestui an, RCS & RDS (filiala din România a DIGI) şi 4iG au convenit termenii unui acord preliminar care vizau o eventuală tranzacţie pentru cumpărarea DIGI Tavkozlesi SzolgaltatĂł Ltd. şi a filialelor Invitel, I TV şi DIGI Infrastructure. În data de 29 noiembrie 2021, părţile au finalizat negocierile şi au încheiat documentele tranzacţiei pentru transferul filialelor şi operaţiunilor DIGI din Ungaria către 4iG pentru o valoare a tranzacţiei de 625 de milioane de euro. Tranzacţia este supusă unor condiţii, inclusiv aprobării autorităţilor de concurenţă. DIGI şi 4iG vor coopera în vederea finalizării tranzacţiei în cel mai scurt timp.
"Ungaria este o piaţă în care ne-am desfăşurat activitatea cea mai mare parte a existenţei noastre. Am construit acolo, împreună cu echipa locală, o afacere de care suntem foarte mândri şi care este unul dintre operatorii cei mai mari, mai avansaţi tehnologic şi mai de succes din această piaţă. Cu toate acestea, în condiţiile reorientării strategiei noastre către pieţe din vestul Europei, a venit momentul să îi lăsăm pe partenerii noştri de la 4iG să continue această frumoasă poveste şi avem încredere că vor continua munca noastră şi vor amplifica succesul acestui operator." a declarat Serghei Bulgac, CEO al Digi Communications N.V.
Grupul DIGI a fost prezent timp de 23 de ani în Ungaria, oferind un portfoliu complet de servicii de televiziune prin cablu şi satelit (DTH), date fixe şi mobile, precum şi telefonie fixă şi mobilă. La nivelul anului 2020, abonaţii DIGI pe piaţa din Ungaria erau în număr de 1,1 milioane la nivel naţional şi unităţile generatoare de venituri (RGU) de peste 2,5 milioane. În 2020, operaţiunile din Ungaria ale DIGI au înregistrat venituri consolidate de 70 miliarde HUF (200 milioane EUR) şi EBITDA ajustată de 19 miliarde HUF (54 milioane EUR). Potrivit Autorităţii Naţionale Ungare de Media şi Telecomunicaţii (NMHH), DIGI este al doilea operator, după cota de piaţă deţinută, pe segmentele de servicii pay-TV, internet broadband şi telefonie fixă. Dimensiunea extinsă a activităţilor din Ungaria a fost în bună măsură sprijinită şi de numărul mare de angajaţi, aproximativ 3.000.
Digi Communications N.V. este compania mamă a operatorului de comunicaţii electronice RCS & RDS, liderul pieţei de internet, pay-tv şi servicii convergente din România, cu operaţiuni în Ungaria, Spania şi Italia. Înfiinţată în urmă cu 28 de ani, compania deţine aproape în totalitate cea mai modernă (de ultimă generaţie) şi extinsă reţea de fibră optică din regiune, depăşind 9,7 milioane de locuinţe în România şi Ungaria (decembrie 2020). DIGI aduce pe piaţă cele mai accesibile servicii de comunicaţii electronice, atât în domeniul comunicaţiilor fixe, cât şi în cel al comunicaţiilor mobile. În România, Grupul DIGI are aproximativ 14.700 de angajaţi (20.000 pe toate pieţele pe care activează).
RCS & RDS se retrage din Ungaria. Și-a vândut operațiunile pentru suma de 625 de milioane de euro
Articole Similare

565
Termenul estimat pentru circulația pe Autostrada Transilvania până aproape de granița cu Ungaria
565

42
IMM România își pregătește rolul european: Planuri pentru un eveniment major dedicat extinderii UE
42

35
Vânzările globale de vehicule electrice au încetinit în noiembrie, marcând cel mai slab ritm din februarie 2024
35

2.282
Care este termenul până la care se va reține contribuția de 10% la sănătate (CASS) din pensiile românilor
2.282

19
Energia regenerabilă a furnizat aproape jumătate din electricitatea UE în trimestrul trei din 2025
19

17
BVB a închis în scădere ultima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii
17

74
Bogdan Ivan: Cea mai mare capacitate de stocare a energiei în baterii din România a fost pusă în funcțiune
74

37
Comisia Europeană confirmă: Bulgaria intră în zona euro în 2026, indiferent de situația politică
37

1.159
Piața imobiliară, în picaj: numărul tranzacțiilor a scăzut dramatic. Ultimele date ANCPI
1.159

60
Comisia Europeană va modifica interdicţia UE privind vânzarea de automobile cu motoare pe combustie din 2035
60

34
Evoluţii financiar-bancare şi bursiere în lume: Bursa de pe Wall Street a deschis mixt şedinţa de vineri
34

616
Vacanțele în Bulgaria se scumpesc: Cât vor plăti românii pentru un sejur în destinația lor preferată
616

30
Alexandru Nazare, la ECOFIN: România cere eficienţă, transparenţă şi reguli moderne în arhitectura economică şi financiară a UE
30





















Comentează