Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, miercuri, la finalul şedinţei Comitetului Executiv, că o decizie privind prelungirea contractului cu selecţionerul Mirel Rădoi va fi luată după partidele echipei naţionale cu Islanda şi Liechtenstein din 11 şi 14 noiembrie, conform agerpres.
"În această perioadă au existat mai multe întâlniri la care am participat eu, directorul tehnic al FRF şi selecţionerul. În aceste întâlniri am discutat inclusiv o prelungire a contractului selecţionerului. Concluzia acestor întâlniri este că vom lua o decizie împreună după terminarea acestor două meciuri extrem de importante pentru noi în care ne dorim să obţinem maximum de puncte pentru a merge la meciurile de baraj din luna martie. Aşadar după aceste două meciuri vom comunica împreună decizia, fie de continuare a contractului, fie de renunţare. În momentul de faţă toate variantele sunt pe masă, dar noi am dorit să punem mai presus de orice interesul echipa naţionale", a spus el.
Preşedintele a menţionat că nu a fost surprins de anunţul lui Rădoi, de la finalul partidei cu Armenia din 11 noiembrie, de a nu mai continua ca selecţioner.
"Nu am fost surprins de anunţul lui Mirel Rădoi de a nu continua pentru că de-a lungul acestei colaborări a mai apărut acest scenariu care pur şi simplu, dacă l-am cunoaşte pe Mirel, ar face sens. Trebuie să facem trimitere la toată această presiune pe care el a resimţit-o. Astfel că pe parcursul acestei colaborări între FRF şi Mirel Rădoi a apărut acest scenariu care presupune exact ceea ce el spunea: 'Am luat echipa naţională de la un meci de baraj şi las echipa naţională în acelaşi loc'. Aşa că nu pot să spun că am fost surprins, nu aş fi sincer", a explicat Burleanu.
Acesta a subliniat că FRF nu a discutat cu niciun antrenor pentru înlocuirea lui Rădoi. "În momentul de faţă opţiunea numărul 1 este Mirel Rădoi, vom respecta contractul până la finalul lui astfel încât nimeni de la FRF nu va avea discuţii cu niciun alt posibil selecţioner. Aşa că orice speculaţii se fac pot să vă asigur că sunt false", a precizat Burleanu.
La 11 noiembrie, selecţionerul Mirel Rădoi a anunţat, în conferinţa de presă de după meciul cu Armenia, că după ultimele meciuri din grupa de calificare la Cupa Mondială 2022, cu Islanda şi Liechtenstein, contractul său cu Federaţia Română de Fotbal expiră şi că echipa naţională va avea nevoie de un alt antrenor.
"În momentul de faţă ar trebuie să vorbim despre partidele rămase şi nu despre situaţia mea. Nu încerc să pun presiune pe conducerea federaţiei să vină cu vreun contract. Şi dacă s-ar prelungi, ar fi cu acordul meu. Dar în momentul de faţă nu vreau să creăm un alt subiect. Oricine, din luna noiembrie încolo poate fi în faţa dumneavoastră, aşa că orice este posibil. Îmi vine greu să cred că acum vreţi să mai fiu aici, după ce în tur voiaţi să-mi dau demisia. Mi-e greu să cred că după partida cu Islanda (barajul pentru EURO 2020, n.red.), când voiaţi să plec, acum vreţi să mai rămân la echipa naţională vreo doi ani, să mai staţi cu mine pe aici. Reacţionăm doar în funcţie de rezultat? Nu are rost, mă ştiţi. Din luna noiembrie, echipa naţională trebuie să-şi găsească antrenor. Indiferent ce se întâmplă. Şi dacă vom fi pe primul loc, eu nu voi mai fi, am spus foarte clar. Contractul meu se termină, îmi văd de treaba mea, echipa naţională rămâne în continuare, să aduceţi pe cine vreţi dumneavoastră", declara Rădoi la momentul respectiv.
Răzvan Burleanu despre Mirel Rădoi: Nu am fost surprins de anunţul lui, de a nu continua, pentru că de-a lungul colaborării a mai apărut acest scenariu
Explorează subiectul
Articole Similare

27
Naţionala masculină de hochei pe gheaţă a României a fost învinsă de Ucraina, într-un meci din Cupa Europeană a Naţiunilor
27

511
FCSB - Feyenoord: toate calculele, scenariile și punctele necesare pentru primăvara europeană
511

206
FCSB - Feyenoord: 'O victorie imensă pentru club, pentru România. Doar un astfel de club mare poate obţine o astfel de victorie' - Elias Charalambous
206

337
FCSB - Feyenoord: 'Un meci senzaţional. Numai o echipă ca Steaua poate oferi seri ca acestea în Europa' - Florin Tănase
337

45
Rezultate înregistrate joi în Conference League
45

25
Liga Europa: înfrângere pentru Ionuţ Radu şi Celta Vigo în faţa echipei Bologna, meci arbitrat de Radu Petrescu
25

56
Universitatea Craiova pierde acasă cu Sparta Praga în Conference League
56

19
Karim Benzema deschide ușa unei reveniri în echipa Franței pentru Cupa Mondială 2026
19

11
Rapid București a pierdut acasă în fața turcelor de la CBK Mersin, scor 82-78
11

41
Suporterii europeni se revoltă față de costurile uriașe ale biletelor la CM 2026
41

12
Arcada Galaţi a învins Benfica în prima manşă din Challenge Cup
12

17
CIO recomandă reintegrarea sportivilor ruși și belaruși în competițiile internaționale
17

25
Şapte echipe s-au calificat în sferturile Cupei României la handbal
25





















Comentează