Razie națională la mașinile cu volan pe dreapta: sute de șoferi amendați și zeci de vehicule cu probleme tehnice

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 07-03-2026 11:13

Actualizat: 07-03-2026 12:57

Article thumbnail

Sursă foto: byswat / Alamy / Profimedia

Aproape 600 de şoferi care conduceau maşini cu volanul pe partea dreaptă au fost amendaţi de poliţiştii rutieri pentru diverse nereguli, printre care deficienţe tehnice la autovehicule sau depăşirea vitezei legale.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Române, în urma unei analize s-a constatat că, la nivel naţional, în perioada 2020-2025, din totalul accidentelor în care au fost implicate autovehicule prevăzute cu postul de conducere pe partea dreaptă, aproximativ 84% s-au produs din cauza nerespectării normelor legale în vigoare de către conducătorii vehiculelor menţionate anterior.

Analiza Poliţiei: majoritatea accidentelor, provocate de şoferi

Pe data de 19 februarie, poliţiştii rutieri au desfăşurat controale la nivel naţional, având în vedere dinamica accidentelor de circulaţie în care sunt implicate vehicule cu post de conducere pe partea dreaptă.

În cadrul acestei acţiuni au fost verificate 865 de autovehicule prevăzute cu postul de conducere pe partea dreaptă, dintre care 461 înmatriculate în România şi 404 înmatriculate în alte state.

Aproape 600 de sancţiuni aplicate

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 595 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 567 pentru nerespectarea prevederilor OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, iar 28 pentru nerespectarea prevederilor altor acte normative.

Dintre acestea, 42 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate pentru deficienţe tehnice constatate la autovehicule prevăzute cu post de conducere pe partea dreaptă.

Totodată, au fost aplicate 102 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea regimului legal de viteză şi 5 pentru depăşire neregulamentară.

În cadrul acţiunii, au fost reţinute 21 de permise de conducere şi 49 de certificate de înmatriculare, fiind constatate 3 infracţiuni la regimul rutier şi 3 infracţiuni de altă natură.

Google News
Comentează
București
Temperatură12°C
Senin
România
Vânt2km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri