Preşedintele Croaţiei, Zoran Milanovic, care a declarat recent, printre altele, că Ucraina nu are ce căuta în NATO, a fost inclus în baza de date a platformei Mirotvoreţ, "o listă neagră" înfiinţată de Centrul de Cercetare a Crimelor contra Securităţii Naţionale a Ucrainei, care conţine informaţii despre persoane considerate a fi duşmanii Kievului, conform Agerpres.
Spioni, preoţi, procurori şi judecători, vinovaţi şi nevinovaţi, sunt denunţaţi drept colaboratori proruşi pe această listă, transmite vineri agenţia croată Hina, care citează un articol difuzat în ajun de publicaţia britanică The Times.
Unii dintre cei incluşi pe această listă au fost implicaţi în acţiuni de propagandă sau în crime de război, alţii au doar vina de a fi ofensat sensibilitatea politicienilor sau a populaţiei. Nu contează: cu toţii sunt judecaţi de un comitet obscur, acuzaţi de acţiuni deliberate împotriva securităţii naţionale a Ucrainei, iar datele lor personale sunt publicate alături de presupusele lor crime, pentru ca toată lumea să ştie cine sunt, continuă sursa citată.
În ceea ce-l priveşte pe Zoran Milanovic, acesta este acuzat de agresiune umanitară împotriva Ucrainei, de complicitate la agresiunea Rusiei, de diseminare a propagandei ruse şi de sprijinire şi justificare a agresiunii ruse împotriva Ucrainei.
Includerea lui Milanovic pe "lista neagră" a platformei Mirotvoreţ a fost confirmată de un purtător de cuvânt al MAE rus, Aleksei Zaiţev, la briefingul de presă de joi.
Lista conţine nu mai puţin de 187.000 de nume, de la criminali de război şi agenţi ai serviciului de informaţii rus FSB şi până la fondatorul trupei Pink Floyd, Roger Waters, care în urmă cu trei ani a declarat că Rusia are mai multe drepturi în Crimeea decât Ucraina.
Scriitoarea belarusă laureată a premiului Nobel pentru Literatură, Svetlana Alexievici, o voce critică la adresa Kremlinului, apare şi ea pe listă, după ce a declarat că unii ucraineni i-au ajutat pe nazişti să-i persecute pe evrei.
Lista mai include 500 de funcţionari publici ucraineni, precum şi etnici maghiari care au obţinut paşapoarte ungare. Motivul? Ucraina interzice dubla cetăţenie, iar platforma Mirotvoreţ percepe dubla cetăţenie drept un act de trădare.
Baza de date a fost creată în 2014, după o întâlnire a politicianului ucrainean George Tuka cu un fost membru al Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), cunoscut doar după pseudonimul său, Roman Zaiţev, scrie The Times, citat de Hina.
Tuka a declarat publicaţiei britanice că foşti ofiţeri de poliţie, foşti militari şi unele personalităţi politice continuau să aibă opinii proruse şi că lipsa unei baze de date oficiale cu numele acestora a fost motivul pentru care a fost creată platforma Mirotvoreţ.
Mai multe persoane au fost ucise după ce numele şi adresele lor au apărut în baza de date, însă Tuka insistă că nu există nicio legătură. El remarcă totuşi că persoanele care apar pe "lista neagră" sunt duşmani ai Ucrainei şi că nu le simte lipsa.
Lista cuprinde informaţii despre circa 4.500 de jurnalişti occidentali, ucraineni şi ruşi care aveau acreditări emise de autorităţile separatiste din Donbas, în estul Ucrainei, ceea ce reprezenta o condiţie prealabilă pentru ca ei să poată să-şi desfăşoare activitatea în această zonă controlată de forţele proruse. Mulţi dintre ei au primit ulterior ameninţări, scrie publicaţia britanică.
"Lista este foarte periculoasă şi trebuie eliminată imediat. Tensiunea este şi aşa crescută, iar lista nu face altceva decât să pună paie pe foc", a avertizat o fostă reprezentantă a organizaţiei Human Rights Watch în Ucraina, Iulia Gorbunova.
Eliminarea listei a fost cerută în mai multe rânduri şi de ONU, G7, ambasadorii UE şi organizaţii umanitare, însă fără succes, mai scrie sursa citată.
Răzbunarea Ucrainei! Preşedintele Croaţiei a fost inclus pe 'lista neagră' care conţine informaţii despre dușmanii Kievului
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

78
Gică Hagi rămâne pe primul loc. Cât ar valora astăzi 'Regele'
78

371
Războiul dintre Afganistan și Pakistan - Bombardamente puternice în fieful liderului talibanilor
371

572
Cel mai mare diamant roz din lume se află la Teheran. Iranul are una dintre cele mai impresionante colecții de bijuterii
572

1.020
FOTO Percheziții de amploare în trei județe: Polițiștii și DIICOT au destructurat o grupare de contrabandă cu țigări
1.020

2.074
Revenire spectaculoasă a lui Orban în Ungaria. Studiile arată că are o bază electorală încă puternică. Temeri la Bruxelles
2.074

1.488
Daniel Băluță îl torpilează pe Bolojan care vrea să taie din zilele de concediu. Ce categorie este afectată
1.488

1.033
VIDEO-FOTO Incendiu puternic în timpul slujbei la o biserică, monument istoric, din Prahova: Pompierii intervin de urgență
1.033

1.211
Vacanțe compromise și zboruri anulate. Războiul din Orientul Mijlociu afectează milioane de turiști
1.211

1.102
Nicușor Dan de Ziua Maghiarilor: Istoria noastră comună ne-a arătat că atunci când societatea s-a divizat, România a stagnat!
1.102

1.710
Gardienii Revoluției vor capul lui Netanyahu: „Vom continua să-l vânăm şi să-l ucidem cu toată puterea noastră”
1.710

1.886
Doliu în muzică. Chitaristul unei trupe celebre a murit la vârsta de 64 de ani
1.886

3.205
Judeţele cu cei mai săraci pensionari: 900.000 de români încasează sub 1.300 de lei pe lună
3.205

1.907
Elveţia a refuzat survolarea teritoriului său de către avioane militare americane - Legătura cu războiul din Iran
1.907















Comentează