Ministrul francez al Agriculturii, Julien Denormandi, a afirmat marţi că "şampanie" este un nume care poate fi folosit doar pentru vinurile spumante din regiunea omonimă din Franţa, deşi în decursul timpului alte ţări au încercat să susţină că denumirea este a lor, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Denormandi a reacţionat după ce, vineri, Rusia a adoptat o lege care obligă producătorii străini de şampanie să îşi eticheteze produsul drept "vin spumant". Conform unei legi promulgate de Vladimir Putin, numai vinul efervescent produs în Rusia poate fi etichetat drept "champagne", în timp ce producătorii străini vor trebui să modifice denumirea băuturii lor.
"Vă puteţi imagina reacţia autorităţilor franceze", a declarat Denormandie, la postul de radio Sud. Acesta a adăugat: "Cuvântul 'şampanie' vine din frumoasa regiune franceză unde este produsă şampania".
Organizaţia profesională "Comite Champagne" a dat publicităţii un comunicat în care cere diplomaţilor francezi şi europeni să se implice în schimbarea legii din Rusia. În plus, cei doi copreşedinţi ai "Comite Champagne", Maxime Toubart şi Jean-Marie Barillere, au făcut un apel la toţi membrii organizaţiei ca să oprească livrările spre Rusia, pentru moment. Cei doi susţin că denumirea "champagne" are protecţie legală în 120 de ţări.
"'Comite Champagne' deplânge faptul că această lege nu asigură consumatorilor ruşi informaţii clare şi transparente cu privire la originea şi caracteristicile vinului", se arată în comunicatul organizaţiei profesionale, care adaugă că legea subminează două decenii de discuţii între Rusia şi Uniunea Europeană.
În prezent, Rusia importă aproximativ 50 de milioane de litri de vin spumant în fiecare an, dintre care 13% este şampanie franţuzească. Există deja disponibile mai multe mărci de 'champagne' rusească, produse în regiunile din sudul Rusiei, precum Krasnodar şi Rostov, şi care se comercializează chiar şi cu 270 de ruble (aproximativ trei euro) litrul.
Franţa protejează termenul ''champagne", iar Uniunea Europeană şi multe alte ţări rezervă acest termen numai pentru vinul produs în regiunea cu acelaşi nume din nord-estul Franţei.
'Războiul șampaniei' între Moscova și Paris: 'Doar Franţa produce adevărata şampanie'
Articole Similare

9
Premierul Mette Frederiksen: Danemarca va organiza alegeri parlamentare pe 24 martie
9

1.904
Scenariu nuclear alarmant în raportul ISW: Rusia ar putea pregăti o operațiune sub steag fals în Ucraina
1.904

7
Polonia îşi va creşte anul acesta cheltuielile pentru apărare la 4,8% din PIB
7

1.619
FOTO Printre ruinele celui mai toxic oraș din lume are loc anual un eveniment surprinzător
1.619

73
CJUE: Ungaria a încălcat legislaţia europeană prin refuzul de a reînnoi licenţa de emisie a unui post de radio
73

69
Narendra Modi este primul lider care atinge 100 de milioane de urmăritori pe Instagram
69

109
Rusia: Trupurile a 1.000 de soldaţi ucraineni ucişi au fost trimise Ucrainei
109

3.582
Cea mai mare economie a lumii, pe teren minat - datoria publică ar putea ajunge la 110% din PIB. FMI trage semnalul de alarmă
3.582

97
FBI concediază agenții care sunt cu ochii pe neregulile făcute de Donald Trump: 'Aceste acțiuni pun națiunea în pericol'
97

68
FOTO Samsung lansează seria S26: ce noutăți aduce noul model
68

168
Sondaj: Doar 31% dintre telespectatorii care au urmărit discursul lui Trump cred că măsurile sale economice vor avea efecte benefice
168

6.557
FOTO Rusia ar fi folosit în Ucraina racheta care a rupt pactul nuclear istoric cu SUA. Europa intră în zona de risc (Reuters)
6.557

196
Maria Zaharova: Incidentul cu o ambarcaţiune din apropierea Cubei este o "provocare agresivă" din partea SUA
196

















Comentează