Cumpărătorii ruşi trec la produse alimentare mai ieftine, în urma scăderii veniturilor reale disponibile, a anunţat luni cel mai mare retailer alimentar al ţării, X5 Group, inflaţia ridicată afectând puterea de cumpărare, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Deşi aprecierea rublei şi reducerea cererii au ajutat Rusia să ţină sub control inflaţia, care a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii 20 de ani după invadarea Ucrainei, preţurile de consum încă sunt la un nivel ridicat.
Săptămâna trecută, Serviciul Federal de Statistică Rosstat a informat că anul acesta preţurile de consum au urcat cu 11,60%. Dar inflaţia produselor alimentare în trimestrul doi din 2022 s-a situat la 19,5% în ritm anual, arată datele X5 în creştere de la 13,5% în primele trei luni din acest an.
Factorii cu caracter deflaţionist, inclusiv aprecierea rublei şi majorarea livrărilor de fructe, legume, ouă şi zahăr, au încetinit rata de creştere, susţine X5. Retailerul explică că vânzările nete la divizia sa cu preţuri reduse Chizhik au urcat semnificativ în trimestrul doi din 2022, la 6,8 miliarde de ruble (120,4 milioane de dolari), în timp ce vânzările nete totale au crescut în ritm anual cu 18,6%, la 647,3 miliarde de ruble, în condiţiile în care firma a deschis 300 de noi magazine.
"X5 continuă să se concentreze pe întărirea poziţiei sale în regiunile cheie, pe extinderea prezenţei şi a cotei de piaţă, precum şi pe oportunităţile de fuziuni şi achiziţii", se arată într-un comunicat al companiei.
Analiştii apreciază că X5 ar putea beneficia de retragerea companiilor străine din Rusia, în urma invadării Ucrainei.
Până la 31 iunie, X5 a redenumit aproape toate unităţile lanţului de magazine Prisma, pe care le-a achiziţionat luna trecută de la firma finlandeză SOK Retail, valoarea tranzacţiei nefiind dată publicităţii.
De ani de zile, inflaţia ridicată este un motiv important de îngrijorare în rândul consumatorilor ruşi, deoarece afectează standardul de viaţă, care anul acesta va fi agravat de criza economică provocată de impactul sancţiunilor occidentale.
Analiştii se aşteaptă ca la reuniunea din 22 iulie Banca Centrală a Rusiei să anunţe o nouă reducere semnificativă a dobânzii de bază.
În urma invaziei Ucrainei, autoritatea monetară a dublat dobânda cheie, până la 20%, apoi a redus-o treptat, până la 9,5%.
Banca Centrală a Rusiei speră că inflaţia va reveni la ţinta sa de 4% în 2024. Instituţia a revizuit estimările privind inflaţia, estimând pentru acest an un nivel de 14-17%, după ce anterior previziona un nivel de 18-23%.
Potrivit analiştilor, Rusia trebuie să reducă în continuare costul creditului având în vedere că se confruntă cu spectrul unei recesiuni după ce Occidentul i-a impus sancţiuni economice şi financiare fără precedent
Războiul îi sărăcește pe ruși - Cum s-au schimbat obiceiurile de consum
București
4°C
Articole Similare

134
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rușii au atacat cu drone infrastructura portuară din regiunea Odesa
134

165
Un gest banal care îți protejează creierul: traversarea unei străzi poate reduce riscul de Alzheimer
165

1.219
Ruptură pe axa SUA-UE: Europa protestează vehement, după ce americanii au ridicat sancțiunile pe petrolul rusesc
1.219

1.176
Greșeala pe care o fac mulți români când folosesc mașina de spălat - Avertismentul specialiștilor
1.176

940
Cât de real este riscul unui nou război mondial – ce spun analiștii despre tensiunile internaționale
940

1.356
'Nu a fost o tocmeală'. Consilierul lui Nicușor Dan rupe tăcerea despre negocierile cu Zelenski
1.356

1.388
Lovitură în AI: o româncă doctor la Harvard își vinde startupul către Databricks, compania care a făcut doi români miliardari
1.388

2.168
Directorul adjunct al Agenției Fars, un apropiat al Gardienilor Revoluției, dezvăluie care sunt planurile de război ale Iranului
2.168

2.346
Scandal privind piesa României la Eurovision. Se cere descalificarea piesei sau modificarea versurilor
2.346

697
De ce nu plecăm din relațiile care ne fac rău. Explicațiile psihologilor
697

1.459
Suspiciuni puternice că în spatele strategiei Iranului s-ar afla Rusia și ”mâna ascunsă a lui Putin” (ministrul britanic al Apărării)
1.459

1.103
'Le dăm 100 de lei, la fel ca Ceauşescu': Un economist arată adevărul din spatele măsurii adoptate de Guvern privind veniturile românilor
1.103

1.525
Gest neașteptat din partea Iranului. Permite trecerea a două nave indiene prin strâmtoarea Ormuz, în pofida blocadei impuse de Teheran
1.525
















Comentează