Războiul din Iran lovește în portofelele românilor: Transportul maritim se scumpește, consumatorii plătesc factura

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 11-03-2026 12:58

Article thumbnail

Sursă foto: cursdeguvernare.ro

Șeful Maersk, a doua cea mai mare companie de transport maritim din lume, avertizează că majorarea costurilor de transport, provocată de blocajele din Strâmtoarea Ormuz și evitarea rutelor periculoase, va fi transferată consumatorilor. Produsele de larg consum, de la alimente la electronice, se scumpesc și ajung mai greu pe rafturi, în timp ce industria se confruntă cu o criză logistică fără precedent, potrivit BBC.

Conflictul din Orientul Mijlociu lovește transportul maritim și buzunarele consumatorilor

„Avem mecanisme tradiționale de contractare prin care fluctuațiile prețului combustibilului – fie că cresc sau scad – sunt transferate către clienți”, a declarat pentru BBC, într-un interviu exclusiv, Vincent Clerc, directorul companiei daneze de transport maritim Maersk.

„Asta înseamnă că, în final, aceste creșteri vor fi suportate de clienții noștri și, implicit, de consumatori.”

Compania daneză este dominată de divizia sa de transport de containere, care joacă un rol esențial în transportul bunurilor de consum precum jucării, haine și produse electronice în întreaga lume.

Clerc a făcut apel la SUA, Israel și Iran să ajungă la „un fel de acord” pentru a restabili rutele comerciale globale din Orientul Mijlociu, spunând că aceasta ar fi o soluție mai bună decât escortarea navelor de către marinele occidentale pentru redeschiderea căilor maritime.

Rute ocolitoare și riscuri sporite

Războiul dintre Iran, Israel și SUA a adus două rute maritime vitale aproape de blocaj total și a provocat perturbări majore în economia globală.

În același timp, cele mai mari companii de transport maritim evită traversarea Mării Roșii din cauza amenințărilor la adresa securității.

Clerc a declarat: „În cele din urmă trebuie să revenim la o situație în care libertatea de navigație și navigația pașnică să fie restabilite.”

Costurile mai mari generate de rutele mai lungi ocolind Capul Bunei Speranțe, precum și creșterea prețului petrolului, fac transportul maritim mai scump și alimentează presiunile inflaționiste, a adăugat el.

Siguranța echipajelor, prioritatea numărul unu a companiilor maritime

„Principala noastră preocupare este siguranța echipajelor și a navelor noastre”, a spus Clerc.

El a precizat că, atât timp cât există o amenințare semnificativă de atacuri cu drone și nu există garanția unui armistițiu între părți, „este foarte dificil pentru noi să ne punem colegii și navele în pericol”.

Cel puțin șapte marinari au fost uciși în Strâmtoarea Hormuz

Potrivit Organizației Maritime Internaționale (IMO) a ONU, cel puțin șapte marinari au fost uciși în Strâmtoarea Hormuz de la începutul conflictului, iar mai mulți au fost răniți.

Purtătoarea de cuvânt a guvernului iranian, Fatemeh Mohajerani, a justificat blocada spunând că țara trebuie să își maximizeze „toate resursele”, inclusiv Strâmtoarea Hormuz, în timp ce se află în stare de război.

Înainte de conflict, aproximativ o cincime din aprovizionarea globală cu petrol trecea prin Strâmtoarea Hormuz, care este practic închisă din cauza amenințărilor Iranului de a ataca navele comerciale.

Provocări logistice: Alimente și bunuri de consum ajung mai greu pe rafturi

Clerc a spus că impactul războiului asupra companiei a fost „profund”, mulți clienți neprimindu-și livrările la timp.

El a avertizat că situația este „extrem de perturbatoare” într-o regiune care depinde puternic de importurile de alimente.

Acest lucru creează numeroase provocări logistice pentru „a menține fluxul de alimente” și pentru a se asigura că acestea „ajung pe rafturile supermarketurilor”, în loc să se strice în nave sau în porturi.

Întrebat dacă există riscul unor penurii de produse, Clerc a spus că s-a observat „o reacție extraordinară”, cu transporturi terestre și camioane care încearcă să mențină fluxul de mărfuri.

„Ești foarte aproape de coasta iraniană, așa că nu ai mult timp să reacționezi. Ar fi nevoie de o prezență navală semnificativă pentru a oferi protecție pe tot parcursul traversării”, a spus Clerc.

Care este singura soluție, în viziunea șefului Maersk

„Personal, însă, îmi este greu să văd asta ca pe o soluție permanentă, deoarece traficul este foarte intens, iar strâmtoarea este foarte îngustă.”

În opinia sa, doar „un fel de acord” între părți poate restabili libertatea navigației, de care depinde sănătatea economiei globale.

Google News
Comentează
București
Temperatură13°C
Variabil
România
Vânt3km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri