Exim Bank a transmis miercuri, în urma declarațiilor premierului Ilie Bolojan, că aprobarea finanțărilor considerate suspecte nu a aparținut conducerii băncii, ci Ministerului Finanțelor și Guvernului României. Reacția vine după ce premierul a anunțat că a sesizat parchetul pentru suspiciuni de delapidare a banului public.
Exim Bank: decizia a aparținut statului
Potrivit băncii, facilitățile acordate unor companii precum Electrocentrale Craiova, Liberty Galați, Grup Servicii Petroliere sau Blue Air reprezintă expuneri ale statului român și nu finanțări aprobate de conducerea Exim Bank.
Instituția precizează că aprobarea sau avizarea acestor facilități revine exclusiv autorităților publice, fie prin Comitetul Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări (CIFGA) pentru expuneri de până la 50 de milioane de euro, fie prin Guvernul României pentru sume mai mari de 50 de milioane de euro.
Rol strict tehnic al băncii
Exim Bank susține că implicarea sa s-a limitat la analiza tehnică a riscurilor și la transmiterea documentației către autoritățile decidente. În documentele întocmite au fost evidențiate toate riscurile, inclusiv cele de nerambursare, fără criterii subiective.
„Conducerea băncii nu aprobă aceste facilități”, subliniază instituția, arătând că responsabilitatea pentru pierderile statului revine autorităților care au semnat actele de aprobare.
Banca mai arată că, din 30 septembrie 2025, nu mai acordă produse de finanțare și garantare în numele și în contul statului, gestionând doar angajamentele aflate în derulare.
Clarificări privind sediul și conducerea
Exim Bank respinge și acuzațiile privind schimbarea sediului, afirmând că procesul s-a derulat cu respectarea legii și că a fost verificat de instituții precum Curtea de Conturi și DNA, fără a fi constatate nereguli.
În ceea ce privește actualul Consiliu de Administrație, banca susține că selecția a fost realizată printr-o procedură transparentă organizată de specialiști ai Ministerului Finanțelor și validată de Banca Națională a României, în urma unui concurs cu peste 30 de candidați.
Ce a spus premierul Ilie Bolojan
Ilie Bolojan a declarat, marți, la RFI România, că directorul EximBank mai este în funcție, doar că a transmis toate documentele la parchet, dar pentru asta fiecare instituție trebuie să-și facă datoria. Premierul a explicat că Guvernul face o anchetă atunci când se constată că există o formă de lapidare a banului public, însă a subliniat că nu îl poate demite pe director direct din cauza unor clauze contractuale.
„Nu există un instrument direct pe tema asta, datorită contractelor care au fost încheiate în anii anteriori, așa cum v-am spus la întrebarea precedentă”, spune Bolojan.
Potrivit acestuia, dificultatea nu vine din legislație, ci dintr-o problemă de bună credință a celor care au semnat aceste documente.
„În momentul în care ai semnat un contract cu cineva, dacă ai semnat un contract prost și în activitatea privată, și unul are doar drepturi, iar celălalt are doar obligații, riscul obținerei unor rezultate proste este foarte mare. Și, din păcate, asta s-a întâmplat în anii trecuți”, a afirmat premierul.
Bolojan a arătat că legea permite contracte de management presupunând că administratorul va acționa corect, însă problemele apar atunci când deciziile sunt bazate pe interese personale.
„Dacă acționarul, ministrul, secretarul de stat, delegația acestora în aceste consilii de supraveghere, adunările generale a acționarilor, au dorit doar să-și pună un prieten pe funcție și să nu facă ceea ce trebuie, e foarte greu să schimb lucrurile de pe zi pe an”, a conchis prim-ministrul.





























Comentează