Economia americană a creat un număr sub aşteptări de noi locuri de muncă în luna septembrie, dar cu toate acestea rata şomajului a atins cea mai scăzută valoare de după 1969, informează Reuters şi AFP.
Potrivit datelor publicate vineri de Departamentul american al Muncii, prima economie a lumii a creat luna trecută 134.000 de noi locuri de muncă, cel mai scăzut număr înregistrat în acest an şi cu mult sub cifra de 185.000 noi de locuri de muncă preconizată de analişti. Cu toate acestea, rata şomajului s-a diminuat de la 3,9% până la 3,7%, acesta fiind cel mai redus nivel înregistrat de SUA după luna decembrie 1969.
În condiţiile în care rata şomajului este la un minim istoric, salariul mediu orar a crescut cu 2,8% în luna septembrie 2018 comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, cu doar 0,1 puncte mai puţin decât avansul anual de 2,9% înregistrat în luna august 2018, când s-a consemnat cea mai mare creşterea a salariilor din ultimii nouă ani.
Economia americană trebuie să creeze aproximativ 120.000 de noi locuri de muncă în fiecare lună pentru a ţine pasul cu creşterea populaţiei aptă de muncă.
Preşedintele Rezervei Federale, Jerome Powell, a declarat marţi că perspectiva pentru economia americană este una "remarcabil de pozitivă", adăugând că, în opinia sa, economia americană este în pragul unei combinaţii rare între şomaj extrem de scăzut şi inflaţie ţinută sub control.
În al doilea trimestru al acestui an, economia americană a înregistrat o creştere de 4,2% în ritm anual, cel mai mare avans din ultimii patru ani, graţie reducerii impozitelor şi politicii de dereglementare a administraţiei Trump. Însă în prezent companiile încep să aibă probleme din cauza lipsei de mână de lucru care să corespundă nevoilor lor, ceea ce duce la creşterea salariilor.
În luna septembrie erau şase milioane de şomeri în SUA şi alte 4,6 milioane de persoane nu găseau decât locuri de muncă în regim parţial.
Rata şomajului în SUA a atins cel mai scăzut nivel din ultimii 49 de ani
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

31
Referendum în Kazahstan menit să flexibilizeze sistemul - Tokaev este posibil să-şi pregătească succesorul
31

1.191
Încă un semn că SUA sunt pe modul RĂZBOI: Pe noile monede de zece cenţi nu a mai fost pus simbolul universal al păcii
1.191

109
Nave de război sud-coreene în Strâmtoarea Ormuz - Coreea de Sud analizează apelul lui Trump
109

21
Cutremur cu magnitudinea 5,3 în apropiere de El Salvador
21

1.829
Rămâne Israelul fără interceptoare în fața rachetelor iraniene? - Explicațiile IDF
1.829

925
Războiul din Iran îi dă bătăi de cap lui Zelenski: "Nu vrem să pierdem sprijinul americanilor"
925

1.483
Războiul dintre Afganistan și Pakistan - Bombardamente puternice în fieful liderului talibanilor
1.483

1.923
Cel mai mare diamant roz din lume se află la Teheran. Iranul are una dintre cele mai impresionante colecții de bijuterii
1.923

3.945
Revenire spectaculoasă a lui Orban în Ungaria. Studiile arată că are o bază electorală încă puternică. Temeri la Bruxelles
3.945

87
Israelul anunță un nou val de atacuri asupra Iranului
87

1.801
Vacanțe compromise și zboruri anulate. Războiul din Orientul Mijlociu afectează milioane de turiști
1.801

2.161
Gardienii Revoluției vor capul lui Netanyahu: „Vom continua să-l vânăm şi să-l ucidem cu toată puterea noastră”
2.161

97
Autorităţile iraniene au arestat cel puţin 20 de persoane pentru legături cu Israelul
97
















Comentează