Orice erupţie majoră a Muntelui Fuji ar provoca o ploaie de cenuşă atât de intensă încât întreaga reţea de transporturi din capitala Tokyo ar fi paralizată în decurs de trei ore, conform unui raport emis de o comisie guvernamentală din Japonia, citat marţi de Reuters, notează Agerpres.
Potrivit simulărilor prezentate de comisia guvernamentală niponă, chiar şi cantităţi mici de cenuşă emanată în urma unei astfel de erupţii ar face imposibilă circulaţia trenurilor de suprafaţă din capitala Tokyo, aflată o distanţă de circa 100 de kilometri nord-est de vulcan şi ar exercita presiune asupra liniilor de înaltă tensiune. Totodată, câţiva centimetri de cenuşă ar înfunda filtrele centralelor electrice, iar vizibilitatea ar scădea la zero.
O erupţie de amploare a Muntelui Fuji ar putea continua două săptămâni, fapt luat în calcul de comisie în estimările sale.
Muntele Fuji a erupt ultima oară în urmă cu peste 300 de ani, dar este activ şi ocazional trece prin perioade de activitate care produc chiar şi câteva sute de seisme pe lună.
"Trebuie luate măsuri atât pentru intervenţii de urgenţă cât şi pentru recuperarea pe termen lung", a scris Toshitsugu Fujii, profesor emerit la Universitatea din Tokyo şi directorul comisiei, într-un raport publicat marţi.
"Trebuie luate măsuri acum; a aştepta până la momentul unei erupţii va fi prea târziu", a declarat Fujii la postul public de televiziune NHK.
Japonia este una dintre ţările cu cea mai intensă activitate seismică şi este afectată frecvent de cutremure şi erupţii vulcanice.
În 2014, Japonia a suferit cel mai grav dezastru vulcanic în peste 90 de ani, când un vârf pe care se aflau numeroşi excursionişti a erupt fără niciun avertisment, omorând 63 de persoane.
Japonia are 110 vulcani activi şi monitorizează aproximativ jumătate dintre aceştia, însă cercetătorii susţin că bugetul pentru această activitate a fost întotdeauna mai mic decât cel pentru cutremure şi au avertizat de asemenea că echipamentul este insuficient.
Dintre cele nouă erupţii vulcanice majore care au avut loc în Japonia din 1977, cea mai îndelungată avertizare a fost de o săptămână. Majoritatea au fost date cu doar câteva ore înainte
Raport îngrijorător - O posibilă erupţie a vulcanului Fuji ar putea paraliza Tokyo
București
8°C
Articole Similare

159
Rămâne Israelul fără interceptoare în fața rachetelor iraniene? - Explicațiile IDF
159

318
Războiul din Iran îi dă bătăi de cap lui Zelenski: "Nu vrem să pierdem sprijinul americanilor"
318

962
Războiul dintre Afganistan și Pakistan - Bombardamente puternice în fieful liderului talibanilor
962

1.192
Cel mai mare diamant roz din lume se află la Teheran. Iranul are una dintre cele mai impresionante colecții de bijuterii
1.192

2.949
Revenire spectaculoasă a lui Orban în Ungaria. Studiile arată că are o bază electorală încă puternică. Temeri la Bruxelles
2.949

63
Israelul anunță un nou val de atacuri asupra Iranului
63

1.462
Vacanțe compromise și zboruri anulate. Războiul din Orientul Mijlociu afectează milioane de turiști
1.462

1.927
Gardienii Revoluției vor capul lui Netanyahu: „Vom continua să-l vânăm şi să-l ucidem cu toată puterea noastră”
1.927

89
Autorităţile iraniene au arestat cel puţin 20 de persoane pentru legături cu Israelul
89

57
Alegeri locale în Franţa - Temele de dezbatere care ar putea duce la surprize
57

2.055
Elveţia a refuzat survolarea teritoriului său de către avioane militare americane - Legătura cu războiul din Iran
2.055

292
Japonia îi răspunde lui Trump: Orice decizie de a trimite nave militare japoneze în Orientul Mijlociu ar întâmpina „obstacole mari”
292

3.146
Industria petrolieră, consternată de postarea lui Trump despre Iran - Relație volatilă cu liderul de la Casa Albă
3.146
















Comentează