Creşterea economiei mondiale ar urma să încetinească la 2,9% în 2019, comparativ cu 3% în 2018 şi 3,1% în 2017, pe fondul tensiunilor comerciale şi al moderării comerţului internaţional, se arată în raportul semianual "Global Economic Prospects", publicat miercuri de Banca Mondială (BM), transmit Xinhua, AP şi Reuters preluate de Agerpres
Perspectivele economiei mondiale s-au înrăutăţit, pe fondul înăspririi condiţiilor financiare, a intensificării tensiunilor comerciale şi a turbulenţelor de pe pieţele financiare din unele ţări emergente şi în curs de dezvoltare. Din cauza acestor evoluţii, redresarea în ţările emergente şi în curs de dezvoltare a pierdut din avânt, iar PIB-ul lor ar urma să urce cu 4,2% anul acesta, faţă de un avans de 4,7% previzionat în iunie. Creşterea comerţului mondial va încetini la 3,6% anul acesta, de la 3,8% în 2018 şi 5,4% în 2017, ceea ce va afecta industria din întreaga lume, estimează instituţia financiară internaţională.
"La începutul lui 2018, economia mondială era în formă maximă, dar a pierdut din avânt pe parcursul anului, iar în viitor avansul ar putea încetini şi mai mult", a afirmat directorul general Kristalina Georgieva.
Expansiunea celei mai mari economii mondiale - SUA - ar urma să încetinească la 2,5% anul acesta, de la 2,9% în 2018, în timp ce China ar urma să înregistreze în 2019 o creştere de 6,2%, după 6,5% în 2018. Avansul zonei euro va încetini la 1,6% anul acesta, de la 1,9% anul trecut, se arată în raportul "Global Economic Prospects".
În economiile avansate, creşterea ar urma să încetinească la 2% în 2019, de la 2,2% în 2018, deoarece băncile centrale continuă retragerea măsurilor de stimulare adoptate în urma crizei, apreciază instituţia financiară internaţională.
Raport îngrijorător al Băncii Mondiale - Tensiunile comerciale vor încetini creşterea economiei mondiale în 2019
Explorează subiectul
Articole Similare

6
Sfârșitul Citigroup în Rusia: Grupul bancar american își închide operațiunile
6

15
Hotelurile de pe litoral ar putea fi pregătite pentru deschiderea sezonului estival încă din 20 aprilie
15

14
Europa atrage tot mai puțini turiști americani, însă creşte numărul vizitatorilor din China şi India
14

15
BVB a închis în creştere şedinţa de tranzacţionare de miercuri
15

57
Mii de locuințe din România ar putea primi energie electrică printr-un program național cu panouri fotovoltaice, anunță ministrul Energiei
57

26
Vodafone își vinde participația din VodafoneZiggo către Liberty Media pentru un miliard de euro
26

15
Evoluţii financiar-bancare şi bursiere în lume: Bursa de pe Wall Street a deschis şedinţa de miercuri în creştere
15

2.233
FOTO BNR, alertă maximă: Investiții 'recomandate' de Mugur Isărescu lasă românii fără bani. Escrocii se folosesc de numele unor vedete
2.233

1.454
ANRE dă undă verde unui parc solar gigant, al doilea ca mărime după Mintia. George Niculescu: 'Lucrurile sunt serioase și nimeni nu se joacă'
1.454

41
Austria își schimbă strategia energetică: Gaze din Africa și Marea Neagră, mai puțin GNL din SUA
41

19
Cele mai mari economii africane conduc cea mai puternică creştere a cererii de stablecoins
19

75
Record de schimbări de directori: lideri mai tineri și cu mai puțină experiență le iau locul celor experimentați
75

27
Aproape 33.000 de locuri de muncă disponibile în România şi peste 230 în Spaţiul Economic European
27

















Comentează