România găzduiește cea mai mare populație de urs brun din Uniunea Europeană, cu un număr estimat de aproximativ 11.000 de exemplare, potrivit unui amplu studiu bazat pe analize genetice, realizat în cadrul Planului național de acțiune pentru conservarea populației de urs brun. Datele provin dintr-un raport sintetic finalizat în noiembrie 2025, care centralizează rezultatele celui mai complex demers științific de acest tip realizat vreodată la nivel național.
Estimarea se bazează pe metode moderne de analiză genetică non-invazivă, recunoscute la nivel internațional, care permit identificarea indivizilor fără capturarea sau deranjarea lor. Specialiștii au utilizat probe de păr, fecale și țesut biologic, colectate din teren, pentru a identifica genetic urșii și pentru a calcula dimensiunea populației prin modele statistice robuste.
Rezultatele converg către un interval cuprins între aproximativ 10.600 și 12.800 de urși, însă valoarea considerată cea mai conservatoare și utilizată pentru decizii de management este de circa 11.600 de exemplare. O altă metodă, spațială, cu o precizie statistică foarte ridicată, indică o valoare medie de aproximativ 11.400 de urși, confirmând consistența estimărilor.
Unde trăiesc cei mai mulți urși. Harta densităților la nivel național
Distribuția populației de urs brun nu este uniformă la nivelul României, iar densitățile cele mai mari se înregistrează în zona arcului carpatic. Județele din centrul țării concentrează cele mai multe exemplare raportate la suprafață, cu valori care depășesc semnificativ media națională.
Brașovul se află pe primul loc în clasamentul densităților, urmat de Harghita, Buzău, Vrancea, Mureș și Covasna. În aceste județe, densitatea ajunge frecvent la peste 15–20 de urși la 100 de kilometri pătrați de habitat favorabil, iar în unele cazuri chiar mai mult. De exemplu, în județul Harghita, densitatea medie estimată este de peste 27 de exemplare la 100 de kilometri pătrați, cu o abundență totală de aproximativ 1.700 de urși.
La polul opus se află județele din vestul și nord-vestul țării, unde prezența ursului brun este mai rară sau fragmentată. În Cluj și Bihor, de exemplu, datele genetice au indicat doar câteva exemplare, insuficiente pentru modelarea densității, iar în județe precum Mehedinți sau Satu Mare nu au fost confirmate genotipuri valide în baza de date finală.
Estimările pe județe au fost realizate printr-un model spațial care ține cont de localizarea probelor și de probabilitatea de detectare a fiecărui individ, rezultatul fiind o hartă detaliată a distribuției urșilor în România la nivelul anului 2023.
Cum a fost realizat studiul. Zeci de mii de probe, mii de urși identificați genetic
Pentru realizarea acestui studiu, specialiștii au colectat peste 24.000 de probe biologice de urs brun din 25 de județe, pe o perioadă de trei ani, între 2022 și începutul anului 2025. Majoritatea probelor au fost fecale și păr, recoltate din teren de personal instruit, cu ajutorul unor proceduri standardizate și al unei aplicații mobile special dezvoltate pentru trasabilitate.
Din totalul probelor recepționate în laborator, aproximativ 57% au putut fi genotipate cu succes, iar dintre acestea, peste 7.400 au furnizat genotipuri confirmate. Analiza acestor date a dus la identificarea a 4.655 de indivizi unici, detectați prin metode non-invazive, reprezentând numărul minim de urși identificați genetic în România.
Raportul arată că aproximativ două treimi dintre urșii identificați genetic sunt masculi, iar o treime sunt femele, o proporție explicată parțial prin comportamentul diferit al celor două sexe și prin probabilitatea mai mare de detectare a masculilor, care au teritorii mai extinse și se deplasează mai mult.
O populație numeroasă și sănătoasă genetic
Dincolo de numărul mare de urși, raportul subliniază faptul că populația de urs brun din România se află într-o stare genetică foarte bună. Analizele arată un nivel ridicat de diversitate genetică și un grad scăzut de consangvinizare, indicatori esențiali pentru capacitatea de adaptare și supraviețuire pe termen lung a speciei.
Markerii genetici utilizați au permis o diferențiere extrem de precisă între indivizi, cu o probabilitate aproape nulă ca doi urși neînrudiți să aibă același profil genetic. Chiar și în cazul fraților, capacitatea de discriminare genetică rămâne foarte ridicată, ceea ce oferă o bază solidă pentru monitorizare și management.
Specialiștii atrag atenția că această stare favorabilă este rezultatul conectivității ridicate dintre subpopulații, care permite schimbul de gene între diferite zone ale Carpaților. Menținerea acestei conectivități este considerată crucială pentru viitorul speciei.
Trei mari structuri genetice, dar o populație conectată
Analizele genetice avansate indică existența a trei structuri genetice principale în cadrul populației de urs brun din România. Acestea corespund unor regiuni geografice largi, însă nu reprezintă populații izolate în sens strict, ci mai degrabă clustere cu amestec genetic semnificativ între ele.
Rezultatele arată că urșii din România formează, în ansamblu, o populație bine conectată, cu un flux genetic consistent între regiuni. Această structurare regională este tipică pentru carnivorele mari și reflectă atât istoria naturală a speciei, cât și influența reliefului și a activităților umane.
Totodată, analiza fluxului de gene a identificat zone în care conectivitatea este mai redusă, cel mai probabil din cauza fragmentării habitatului, a infrastructurii de transport sau a extinderii zonelor urbanizate.
Infrastructura și presiunea umană, principalele riscuri pe termen lung
Raportul avertizează că dezvoltarea infrastructurii rutiere și feroviare, alături de expansiunea zonelor construite, reprezintă principalele amenințări pentru menținerea conectivității genetice a populației de urs brun. Fragmentarea habitatului poate duce, în timp, la izolarea unor subpopulații și la pierderea diversității genetice.
Specialiștii subliniază necesitatea integrării măsurilor de permeabilitate ecologică în proiectele de infrastructură, astfel încât deplasarea urșilor între diferite zone să nu fie blocată. Fără aceste măsuri, conectivitatea actuală riscă să devină una doar „istorică”, cu efecte negative pe termen lung.
În același timp, raportul recomandă monitorizarea genetică periodică a populației, pentru a putea detecta din timp eventuale schimbări în structura genetică sau în mărimea populației.
Baza pentru decizii publice privind managementul ursului brun
Documentul subliniază că estimările au fost realizate folosind un prag conservator, tocmai pentru a evita supraevaluarea populației în luarea deciziilor de management. Datele genetice sunt prezentate ca un instrument esențial pentru fundamentarea politicilor publice privind conservarea, prevenirea conflictelor cu omul și intervențiile asupra populației de urs brun.
Raportul propune ca orice relocare sau intervenție asupra exemplarelor de urs să fie documentată genetic și înregistrată într-un registru național, pentru a asigura trasabilitatea și coerența măsurilor aplicate. De asemenea, este evidențiată importanța unui plan de monitorizare genetică pe termen lung, care să devină parte integrantă a cadrului legislativ și administrativ.
Prin amploarea și rigoarea sa științifică, studiul oferă, pentru prima dată, o imagine clară și verificabilă asupra numărului și distribuției urșilor din România.
Comentează