Raluca Turcan: 'Încurajez sibienii să meargă la vot, să voteze pentru copiii lor, pentru nepoţii, pentru părinţii, pentru cei dragi lor'

Autor: Alexandru Popescu

Publicat: 09-06-2024

Actualizat: 09-06-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Ministrul Culturii şi lider judeţean al PNL Sibiu, deputata Raluca Turcan, a declarat că a votat "pentru oameni care patru ani de zile au muncit pentru judeţul Sibiu".

"Am votat pentru oameni care patru ani de zile au muncit pentru judeţul Sibiu, pentru fiecare comunitate din judeţul Sibiu, pentru oameni în numele cărora vorbesc proiectele, faptele, munca, pentru oameni care n-au avut nicio reţinere să transforme judeţul Sibiu într-un judeţ fruntaş la investiţii, pentru administratori buni care ştiu şi vor să construiască şcoli, grădiniţe, drumuri, reţele de apă, canalizare, gaz, pentru o echipă de oameni care slujeşte necondiţionat interesul public al fiecărui sibian. În acelaşi timp, am votat pentru o voce puternică în Parlamentul European, o voce care să sprijine ţara noastră să poată să obţină cât mai multe fonduri europene pe care să le direcţionăm spre investiţii", a spus, duminică, Raluca Turcan.

Ea încurajează românii să iasă la vot, scrie agerpres.ro.

"Prezenţa la vot întotdeauna a fost importantă şi încurajez oamenii să iasă la vot. Încurajez sibienii să meargă la vot, să voteze pentru copiii lor, pentru nepoţii, pentru părinţii, pentru cei dragi lor, pentru că votul stabileşte cine va conduce comunităţile şi judeţul Sibiu pentru patru ani de zile şi, în acelaşi timp, cine ne va reprezenta şi va milita pentru interesele României în Parlamentul European", a mai precizat Raluca Turcan.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri