Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a declarat vineri, la Timişoara, că în urma discuţiilor pe care le-a avut cu angajatorii s-a prefigurat o dorinţă a acestora de a creşte numărul angajaţilor şi a producţiei, fără tendinţe de disponibilizări, potrivit Agerpres.
"Din discuţiile pe care le-am avut cu angajatorii în toate aceste zile, proiecţiile acestora sunt de creştere a numărului locurilor de muncă inclusiv de creştere a producţiei. Deci nu există acest curent din perspectiva celor care creează locuri de muncă", a spus Raluca Turcan, într-o conferinţă de presă.
Ministrul Muncii a mai anunţat că a declanşat o campanie de identificare a muncii la negru şi la gri pentru a vedea amploarea fenomenului muncii în afara cadrului legal.
"Dacă mă raportez la amenzile pe care le-am dat pe parcursul anului trecut şi de începutul anului acesta pe controalele de muncă efectuate putem pune că avem o problemă. La finalul campaniei vom evalua şi vom prezenta datele şi vom face publice şi măsurile. Până atunci pregătim o modificare a cadrului legal prin care să definim ce înseamnă munca subdeclarată în România, pentru că acum nu este definită printr-un cadru legal, şi intenţionăm să dăm mai multă libertate inspectorilor de muncă când descoperă în teritoriu situaţii de muncă la negru sau subdeclarată", a explicat Turcan.
Ea a adăugat că problema concediilor medicale în România există şi trebuie reglementată de Ministerele Sănătăţii, Muncii şi de Interne, pentru că acolo unde sunt fraude, instituţiile statului trebuie să intervină.
"Problema concediilor medicale în România există, nu poate fi negată (...) există şi pentru mediul economic, problemă sesizată în discuţiile pe care le-am avut cu reprezentanţii mediului de afaceri, dar aceasta nu ţine de Ministerul Muncii, Sănătăţii şi cel de Interne, pentru că eu cred cu tărie că acolo unde există fraude în privinţa acordării de concedii medicale, instituţiile statului trebuie să intervină", a afirmat Raluca Turcan.
Raluca Turcan, după discuții cu angajatori: Nu intenționează să facă disponibilizări, vor să crească numărul angajaților
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

400
De ce nu plecăm din relațiile care ne fac rău. Explicațiile psihologilor
400

614
Primarul Capitalei anunță actualizarea chiriilor pentru locuințele "convenabile", după 20 de ani: "Am propus un amendament"
614

1.033
IGPR răspunde acuzațiilor Sindicatului Europol cu privire la uniformele poliţiştilor: Furnizorii au prezentat buletine de analiză/rapoarte de încercare, iar parametrii s-au încadrat în specificaţiile tehnice
1.033

1.818
FOTO Accident teribil în București: Mașini, un moped și un troleibuz au fost implicate
1.818

14
Incendiu de vegetaţie uscată lângă vagoane încărcate cu motorină, în Alba: pompierii acționează cu două autospeciale
14

41
Sfarșit tragic în Satu mare: persoană decedată după ce a fost prinsă sub un mal de pământ
41

2.809
FOTO Premierul Bolojan a răbufnit pe şantierul liniei de cale ferată din vestul țării, unde sunt întârzieri: Trebuie date penalități! Este o lipsă de mobilizare a celor doi constructori
2.809

4.003
Se anunță cozi infernale pe Valea Oltului - Restricții majore de circulație până în iunie
4.003

13
Începe prima ediţie din România a "Robotics for Good: Youth Challenge" – unde va avea loc
13

30
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu: Îmi fac podcast; va fi seara, în afara orelor de muncă
30

1.471
Adrian Sârbu a scăpat de dosarul de evaziune fiscală de 4 milioane de euro. După 12 ani faptele s-au prescris
1.471

499
Nou mesaj Ro-Alert la Tulcea, al treilea de vineri. Ținte semnalate în apropierea graniței cu Ucraina
499

13
Caz de gripă aviară confirmat la o lebădă, în Oradea: recomandările DSVSA Bihor
13
















Comentează