Nouăsprezece jihadişti, despre care se presupune că ar fi avut legătură cu atacul soldat cu şapte morţi vineri la Minya, în centrul Egiptului, au fost ucişi într-un schimb de focuri cu poliţia, a anunţat duminică Ministerul de Interne egiptean, citat de AFP.
Cei 19 presupuşi jihadişti au fost găsiţi "în cadrul anchetei privind urmărirea elementelor teroriste implicate în comiterea de operaţiuni ostile în ţară, între care ultimul atac armat asupra unor cetăţeni care se întorceau de la mănăstirea Sf. Samuel", a precizat ministerul.
Cel puţin şapte persoane au fost ucise şi şapte rănite vineri într-un atac revendicat de gruparea jihadistă Statul Islamic împotriva unui autobuz ce transporta pelerini creştini copţi în apropiere de mănăstirea Sf.Samuel în plin deşert, în provincia Minya.
Forţele de securitate egiptene au efectuat o serie de raiduri în zonele montane în partea de vest a deşertului, în provincia Minya, pentru a găsi aceste elemente "teroriste", a adăugat aceeaşi sursă.
"Elementele teroriste au deschis focul asupra forţelor (de securitate), care au răspuns", a explicat ministerul.
Jihadiştii Statului Islamic îi atacă cu regularitate pe creştinii copţi, care reprezintă circa 10% din populaţia de aproape 100 milioane a Egiptului. Peste 100 de persoane au fost ucise într-o serie de atacuri împotriva copţilor de la sfârşitul anului 2016 şi până în prezent.
În mai 2017, 28 de pelerini copţi, între care mulţi copii, au fost împuşcaţi de indivizi înarmaţi la Minya în timp ce se aflau la bordul unui autobuz în zona în care a avut loc şi atacul de vineri.
Egiptul a răspuns la acest atac prin lovituri aeriene asupra taberelor jihadiste din Libia vecină.
Raiduri masive ale forțelor de securitate egiptene în zona în care jihadiștii au atacat un autocar cu creștini. 19 elemente teroriste au fost ucise
Explorează subiectul
Articole Similare

0
VIDEO Este dezastru în Italia: Guvernul declară stare de urgență, după ce ciclonul Harry a făcut prăpăd
0

453
Autorul ”Versetelor satanice” trage un puternic semnal de alarmă: Toată lumea este în pericol
453

1.163
Europa dă o lovitură de mari proporții: Semnează ”mama tuturor pactelor” și se recalibrează, după ruptura de SUA
1.163

864
VIDEO Premierul Canadei a susținut un discurs viral la Davos, dar acum dă înapoi de teama lui Donald Trump
864

936
Un mega-tunel subacvatic se construiește într-o destinație preferată de români. Va lega Europa de Asia și va costa peste 3 miliarde de euro
936

76
Rusia pune capăt prezenței sale militare din nord-estul Siriei
76

1.091
Moscova pare să stocheze sute de rachete balistice iraniene - Rusia nu a efectuat nicio lansare confirmată
1.091

33
Creştere puternică a comenzilor şi livrărilor în 2025 pentru Airbus Helicopters
33

2.019
Ambasador rus: Armata venezueleană avea armamentul necesar pentru a-l proteja pe Maduro, dar nu a știut să-l folosească
2.019

38
Guvernatorul Californiei susţine că TikTok suprimă conţinutul critic la adresa lui Donald Trump
38

59
Directorul Anthropic avertizează ca inteligența artificială ar putea să 'scape de sub control și să domine omenirea'
59

1.212
ONU publică un raport foarte grav: omenirea a atins un punct de cotitură ireversibil în ceea ce privește gestionarea apei potabile
1.212

2.737
VIDEO Cine este 'Amelia', eleva de extremă dreapta care a devenit simbol al urii online
2.737

















Comentează