Tenismanul spaniol Rafael Nadal, numărul 4 mondial, s-a calificat în finala turneului ATP Masters 1.000 de la Indian Wells, învingându-l în trei seturi, 6-4, 4-6, 6-3, pe tânărul său compatriot Carlos Alcaraz, la capătul unui meci perturbat de un vânt puternic, conform Agerpres.
Nadal (35 ani) a obţinut astfel a 20-a victorie consecutivă în tot atâtea meciuri disputate în 2022, iar duminică va încerca să câştige pentru a patra oară în cariera sa acest turneu, după succesele din 2007, 2009 şi 2013.
Campionul iberic s-a impus după trei ore şi 12 minute în faţa lui Alcaraz (18 ani), noua speranţă a tenisului spaniol, care nu pierduse niciun set la Indian Wells până la meciul cu Nadal şi care venise în California după ce şi-a trecut în palmares al doilea titlu ATP, la Rio de Janeiro.
Rafael Nadal îl va înfrunta în ultimul act pe americanul Taylor Fritz, ocupantul locului 20 în clasamentul mondial, care a dispus la rândul său, cu 7-5, 6-4, de rusul Andrei Rublev, în cealaltă semifinală de la Indian Wells.
De la începutul acestui sezon, Rafael Nadal a obţinut trei trofee, la Melbourne Summer Set, Australian Open (unde a cucerit al 21-lea său titlu de Mare Şlem, un nou record) şi Acapulco.
Dacă va reuşi să-l învingă pe Taylor Fritz în finala de duminică, Nadal va cuceri al 37-lea titlu Masters 1.000 din cariera sa şi îl va egala astfel pe sârbul Novak Djokovic.
Rafael Nadal s-a calificat în finala turneului ATP Masters 1.000 de la Indian Wells, unde îl va întâlni pe Taylor Fritz
Explorează subiectul
Articole Similare

59
Gigi Becali și-a băgat jucătorii în ședință. S-a dus peste ei la baza din Berceni
59

222
Detalii despre starea de sănătate a lui Mircea Lucescu
222

33
Ben Shelton s-a calificat în sferturi la Australian Open
33

13
Hochei: Beckett Sennecke devine al doilea cel mai tânăr hat-trick-er al Ducks
13

12
Handbal feminin: Maria Gomes da Costa continuă la Minaur Baia Mare pentru încă trei sezoane
12

14
Germanca Franziska Preuss ia în calcul retragerea după Jocurile Olimpice de iarnă
14

18
Moonga Simba, noul mijlocaș lateral de la FC Hermannstadt
18

62
Portarul român Andrei Vlad se desparte de Aktobe după un an
62

50
Canicula lovește Australian Open: Organizatorii activează protocolul de căldură extremă
50

24
Naționala feminină de polo a României înfruntă Portugalia la Campionatul European 2026
24

63
Elena Rybakina ajunge în sferturile de la Australian Open
63

71
Etapa 23 din Superliga României se încheie luni: Meciurile decisive pentru play-off
71

27
New England Patriots și Seattle Seahawks, față în față la Super Bowl 60
27

















Comentează