Un număr de 49 de emisiuni de obligaţiuni au fost tranzacţionate în ultimii trei ani la Bursa de Valori Bucureşti, ceea ce a însemnat 2,7 miliarde de euro ridicaţi prin piaţă, a declarat, vineri, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti, Radu Hanga.
El a făcut referire la anunţul de vineri al Ministerul Finanţelor cu privire la lansarea unei noi emisiune FIDELIS de titluri de stat.
"Dincolo de partea de companii, avem partea de obligaţiuni - 49 de emisiuni de obligaţiuni, 2,7 miliarde de euro ridicaţi prin piaţă în ultimii trei ani. Astăzi iese din nou anunţ privind o nouă emisiune de titluri de stat efectuată de Guvernul României, deci aici iarăşi un semnal foarte pozitiv pentru noi, ca şi piaţă, faptul că Guvernul foloseşte tot mai mult instrumentele pe care le oferă piaţa locală de capital pentru a se finanţa. Ne bucurăm că se întâmplă acest lucru, pentru că se leagă necesarul de finanţare al statului cu resursele care sunt disponibile pe piaţa locală, adică statul începe să depindă într-o măsură mai mare de banii românilor, de banii investitorilor locali care sunt disponibili aici", a afirmat Hanga, la cea de-a XVII-a ediţie a evenimentului ''Întâlnire cu presa economică''.
Ministerul Finanţelor lansează o nouă emisiune FIDELIS de titluri de stat, iar în perioada 22 iunie - 12 iulie 2021, persoanele fizice rezidente şi nerezidente, cu vârsta peste 18 ani, pot subscrie prin intermediul băncilor partenere titluri de stat denominate în lei şi în euro, care sunt listate la Bursa de Valori Bucureşti, conform agerpres.
Titlurile de stat în lei au scadenţe de 1 an şi 2 ani, cu dobânzi anuale de 2,95% şi respectiv de 3,25%, iar cele în euro au scadenţă de 2 ani şi dobândă anuală de 1%.
Valoarea nominală a unui titlu de stat FIDELIS este de 100 de lei pentru emisiunea în lei şi 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro.
Titlurile de stat destinate populaţiei sunt remunerate cu dobânzi anuale peste nivelul titlurilor de stat tranzacţionate pe piaţa secundară interbancară.
Piaţa Financiară a organizat, în perioada 17-18 iunie 2021, la Predeal, tradiţionala întâlnire dintre jurnalişti şi reprezentanţi ai mediului financiar.
Radu Hanga, BVB: Ne bucurăm că statul începe să depindă într-o măsură mai mare de banii românilor
Explorează subiectul
Articole Similare

145
Țara care a pus ochii pe oile din România: Va importa în următoarea perioadă un număr impresionant de ovine
145

34
Ministrul Finanţelor: Cred că în trimestrul al treilea, începând cu luna iulie, august, o să începem să vedem scăderea inflaţiei şi ea se va duce spre intervalul de referinţă undeva în decembrie, spre 4%
34

881
Economiile din bancă nu mai țin pasul cu scumpirile: cum îți protejezi banii de inflație în 2026
881

40
Alexandru Nazare: Toate rambursările de TVA la luna ianuarie 2026 sunt plătite la termen
40

848
Dacia bate giganții auto din Europa - strategia care a răsturnat clasamentele (analiză)
848

33
Primul produs Apple din 2026 este o nouă versiune a dispozitivului de localizare AirTag, care promite o precizie mai mare în găsirea obiectelor pierdute
33

16
FOTO Liceul "Anastasie Başotă" din Pomârla, Botoșani, a fost reabilitat prin PNRR
16

670
Ministrul Finanțelor merge ață la Bruxelles pentru a discuta despre buget: discuții de culise între partide
670

54
Complexul hidroenergetic Cerna - Motru - Tismana a primit acordul de mediu
54

2.209
Prima reacție din Guvern după scandalul din coaliție cu asumarea răspunderii pe cele două pachete de măsuri, reforma administrativă şi relansarea ecoonomie: Trebuie să se întâmple într-un consens
2.209

108
Opt oferte au fost depuse pentru construirea ultimului tronson al Autostrăzii ”Unirii”
108

1.815
Radu Miruță îl contrazice pe șeful Armatei în controversa apărării Neptun Deep: MApN n -ar sta cu mâna în sân!
1.815

2.124
VIDEO Radu Miruță a răbufnit în scandalul Romarm și țintește la vârful Guvernului: AMEPIP a fost parte în procedura de selecție. Vedem ce spune si Parchetul!
2.124

















Comentează