Sute de polonezi au protestat din nou la Varşovia sâmbătă împotriva înăspririi legii avortului, informează dpa preluat de agerpres.
Poliţia a cerut manifestanţilor prin megafon să plece şi a încercat să-i înconjoare, relatează ziarul Gazeta Wyborcza.
"Avem dreptul să protestăm", a scandat mulţimea. Participanţii purtau bannere cu sloganuri precum: "Nu-mi spune cum să trăiesc" şi "Să scăpăm de guvernul misogin".
Poliţia a arestat mai multe persoane, a raportat agenţia de ştiri PAP.
Organizatorii manifestaţiei au redenumit simbolic o piaţă din centrul oraşului "Piaţa drepturilor femeii".
Mitinguri mai mici au fost organizate şi în alte oraşe poloneze, inclusiv la Cracovia şi Wroclaw.
Manifestările au marcat, de asemenea, 102 ani de la introducerea dreptului femeilor de a vota în Polonia, pe 28 noiembrie 1918.
În luna octombrie, Curtea Constituţională a Poloniei a decis că femeilor nu li se permite să facă avort, chiar dacă fătul are probleme grave de sănătate.
De atunci au loc proteste regulate.
Legea avortului în această ţară puternic catolică este una dintre cele mai stricte din Europa.
Protestele împotriva interdicţiei avortului au fost reluate în Polonia
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

335
România are motiv să se teamă. Teheranul amenință că ar putea ataca orice bază folosită de SUA împotriva Iranului
335

7
Acuzații de „genocid” în Gaza – CIJ: „SUA vor interveni de partea Israelului”
7

397
Topul filantropilor din SUA: cât au donat miliardarii și ce nume mari lipsesc de pe listă
397

41
Zelenski, după o întrevedere cu prințul din exil al Iranului: „Ierarhia regimului din Iran a suferit pierderi semnificative”
41

37
Rusia o declară "agent străin" pe strănepoata liderului sovietic Nikita Hruşciov
37

655
Trump se simte „onorat” să-i ucidă pe iranieni: „Ei omoară oameni nevinovați în întreaga lume de 47 de ani”
655

1.665
Zelenski „tună și fulgeră” după ce americanii au ridicat sancțiunile la petrolul rusesc: „Nu e decizia corectă!”
1.665

2.274
SUA consumă prea multă muniție în războiul din Iran. Au epuizat în două săptămâni stocurile care se refac în ani de zile
2.274

1.254
Aviaţia israeliană provoacă panică la Beirut în timpul vizitei secretarului general al ONU
1.254

88
Germania „nu doreşte să se implice” în războiul din Iran: cancelarul german a explicat motivul
88

837
Spectrul crizei din anii 70 - Ce impact va avea războiul din Iran asupra economiei americane
837

3.760
AUDIO Trump confirmă alianța militară Rusia-Iran-China: „Cred că Putin poate ajută un pic Iranul”
3.760

3.294
Donald Trump anunță escaladarea războiului cu Iranul: 'Îi vom lovi foarte tare în următoarea săptămână'
3.294
















Comentează