Sindicatele din cadrul SC Alro SA organizează joi, 6 ianuarie, acţiuni de protest în faţa Prefecturii Slatina, în contextul situaţiei create pe fondul creşterii preţurilor la energie şi gaze naturale, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.
"Atragem din nou atenţia factorilor de decizie că odată închise procesele de producţie, fie şi parţial, redeschiderea lor este extrem de costisitoare. Astfel, dacă nu se găsesc rapid soluţii pentru continuarea activităţii, locurile de muncă pierdute au toate şansele să rămână pierdute, cu toate consecinţele ce decurg de aici: sărăcie şi şomaj, pierderea de competenţe formate, efecte economice în lanţ în regiune", a declarat Bogdan Hossu, preşedintele CNS Cartel ALFA.
Reprezentanţii Cartel ALFA precizează că susţin aceste acţiuni de protest "în efortul pentru păstrarea locurilor de muncă şi a tuturor drepturilor angajaţilor de la SC Alro SA".
"Situaţia în care se află Alro Slatina, ca şi multe alte întreprinderi din România, este doar parţial determinată de factori globali de pe piaţa de energie, fiind în schimb consecinţa directă a unor măsuri şi politici adoptate fără o consultare reală cu reprezentanţii participanţilor la procesul de producţiei, sindicate şi patronate", consideră Bogdan Hossu.
CNS Cartel ALFA cere Guvernului să se implice de urgenţă în stoparea închiderii SC Alro SA Slatina, în identificarea şi adoptarea de măsuri care să protejeze economia în contextul evoluţiei preţurilor la energie.
Proteste și la Alro Slatina, în contextul situaţiei create pe fondul creşterii preţurilor la energie şi gaze naturale
București
4°C
Articole Similare

570
România riscă penurie de combustibili în câteva săptămâni? Dumitru Chisăliță (AEI) avertizează: 'Acest plan nu este, de fapt, un plan. Este doar o succesiune de idei, fără scenarii de lucru'
570

562
România are unele dintre cele mai mari decalaje din UE între regiunile bogate și cele sărace
562

996
Liderii PSD se reunesc de urgență pentru a stabili strategia din Parlament la votul bugetului pe 2026
996

1.705
Semnal de alarmă - Mercosur devine o nouă provocare pentru producătorii români: se cer măsuri urgente din partea statului
1.705

108
Creditorii propun o injecţie de capital uriașă pentru salvarea companiei britanice de apă Thames Water
108

2.616
Consumul se prăbușește în România. Datele oficiale infirmă legătura cu războiul din Iran: 'Este un risc foarte mare de recesiune'
2.616

5.600
Tensiunile din Orientul Mijlociu lovesc turismul: Hotelurile de lux din Dubai scad prețurile
5.600

77
Justiția SUA contestă decizia care a blocat citațiile în ancheta ce îl vizează pe șeful Fed, Jerome Powell
77

138
Ungaria a introdus o plafonare a prețului combustibilului, iar aprovizionarea cu energie se confruntă cu o dublă amenințare
138

70
Creșterea prețului petrolului amenință economia Germaniei
70

184
Gigantul petrolier saudit Aramco declară că afirmațiile că poartă discuții cu firme ucrainene pentru drone sunt inexacte
184

101
Germania va ajusta legea privind încălzirea pentru a permite combustibilii fosili
101

467
Războiul din Iran este cu un 'TACO' prea departe
467
















Comentează