Cel puţin trei irakieni au fost arestaţi pentru mesaje de solidaritate pe Facebook în favoarea protestelor, într-o provincie irakiană îndepărtată până acum de mişcarea care solicită ''căderea regimului'' de la Bagdad, precum şi în sudul ţării, a acuzat luni organizaţia pentru apărarea drepturilor omului Human Rights Watch (HRW), relatează AFP potrivit Agerpres.
Aceste arestări, apreciază ONG-ul pentru apărarea drepturilor omului, marchează un moment de cotitură într-o ţară sfâşiată de 40 de ani de conflict, dar în care ''mulţi irakieni s-au simţit liberi să vorbească despre probleme politice''.
Autorităţile locale din Anbar, o imensă regiune sunnită care se învecinează cu Bagdadul la vest şi se extinde până la graniţa cu Siria ''au arestat doi bărbaţi, au interogat un al treilea bărbat şi au determinat un al patrulea să intre în clandestinitate în urma unor mesaje de solidaritate postate pe Facebook ', relatează HRW.
''Răspunsul autorităţilor din Anbar total disproporţionat faţă de comentarii politice paşnice'' face vizibilă ''o schimbare tulburătoare'' în ţară, continuă ONG-ul.
Forţele de securitate au venit să aresteze doi bărbaţi la locuinţele lor la scurt timp după publicarea postărilor lor online, au indicat familiile lor pentru HRW. Doar unul dintre ei a fost eliberat între timp.
Un al treilea bărbat a indicat că a fost arestat şi interogat, precum şi colegii săi pe acest subiect, de către ofiţeri de securitate. Un al patrulea a relatat că a fugit după ce a fost alertat de un prieten poliţist că a fost emis un mandat pe numele său.
De la 1 octombrie, o mişcare de protest spontană cere căderea sistemului politic al uneia dintre cele mai corupte ţări din lume. Manifestaţii şi violenţe au avut loc la Bagdad şi în toate provinciile din sudul şiit şi tribal, soldate cu aproximativ 270 de morţi, potrivit unei estimări a AFP.
Proteste în Irak - Cel puin trei persoane au fost arestate
București
8°C
Articole Similare

6
Șeful ONU spune că Israelul a ucis peste 820 de civili libanezi, între care 106 copii: Ordinele de evacuare israeliene încalcă legea internaţională
6

272
Ar fi bomba anului: Se ia în calcul interzicerea lui Donald Trump la JO de la Los Angeles
272

15
Cubanezii au atacat un birou al Partidului Comunist într-o revoltă rară, cauzată de penele de curent
15

23
Ungaria a introdus o plafonare a prețului combustibilului, iar aprovizionarea cu energie se confruntă cu o dublă amenințare
23

427
Românii din Ucraina, prudenți după discuțiile dintre Nicușor Dan și Zelenski: 'Marea noastră dorință este...' / Ce garanții cer
427

1.893
Iranul schimbă tactica: Este prima țară din istorie care atacă cu drone... bănci din țări străine
1.893

238
Războiul din Iran este cu un 'TACO' prea departe
238

101
Norvegia interzice navelor sub pavilion norvegian să intre în Strâmtoarea Hormuz
101

2.568
Afganistanul a atacat Pakistanul, putere nucleară: Talibanii au lovit în capitală
2.568

2.256
REUTERS Donald Trump respinge negocierile pentru oprirea războiului cu Iranul: 'Nu este interesat / Poate va veni o zi, dar nu acum'
2.256

22
Coreea de Sud ia în considerare acordarea de vouchere energetice suplimentare pentru a subvenționa gospodăriile vulnerabile
22

1.455
Slovacia s-a sucit: Renunţă să blocheze reînnoirea sancţiunilor UE împotriva Rusiei
1.455

32
UE nu vede îngrijorări imediate privind aprovizionarea cu petrol, în ciuda perturbărilor suferite de Iran
32















Comentează