Două sute treizeci şi nouă de persoane au fost reţinute duminică la Bruxelles în timpul tulburărilor care au avut loc după o controversată manifestaţie antirasistă organizată în semn de protest faţă de uciderea afro-americanului George Floyd de către un poliţist alb în Minneapolis (SUA), transmite luni EFE potrivit Agerpres.
Circa 10.000 de persoane au participat la protestul din faţa Palatului de Justiţie, din centrul capitalei belgiene, un marş avizat de primarul Bruxellesului, socialistul Philippe Close, dar căruia i se opunea şefa guvernului liberal Sophie Wilmes, din cauza situaţiei sanitare excepţionale ca urmare a pandemiei de coronavirus.
Protestul, la care majoritatea participanţilor au purtat măşti, dar unde a fost greu de păstrat distanţa de securitate între oameni, dat fiind numărul mare al celor prezenţi, s-a desfăşurat fără incidente. Însă, după încheierea marşului, câteva sute de persoane s-au ciocnit cu forţele de poliţie şi au vandalizat magazine din centrul oraşului.
Protestele din SUA după uciderea lui George Floyd au avut corespondent în mai multe oraşe europene în ultimele zile, în ţări precum Germania, Olanda şi Spania.
La fel s-a întâmplat şi în Belgia, unde - dincolo de manifestaţii - este de aşteptat ca mai multe partide cu majoritate în parlament să prezinte o petiţie pentru retragerea din spaţiul public al statuilor regelui Leopold al II-lea (1835-1909), considerat răspunzător de moartea a peste 10 milioane de congolezi.
Proteste împotriva rasismului la Bruxelles - Poliția a arestat aproape 240 de persoane
București
16°C
Articole Similare

11
Pericolul de la centrala nucleară Zaporojie - Avertismentul șefului Rosatom
11

46
Relaxarea sancțiunilor asupra Rusiei - Cancelarul german consideră că este o decizie greșită
46

44
Havana negociază - Preşedintele cubanez confirmă discuţii cu reprezentanţi ai SUA
44

2.111
Opoziție la Casa Albă - J.D. Vance s-ar fi îndoit de intervenția din Iran
2.111

82
Război între președinte și premier în Polonia - Donald Tusk anunță că va ignora veto-ul lui Karol Nawrocki
82

5.468
Se prefigurează un adevărat dezastru pentru Donald Trump: Republicanii încep să piardă major teren în fața democraților
5.468

8.048
„Nostradamus al Chinei" a prezis cum se va sfârși războiul din Iran: „Aceasta va schimba pentru totdeauna ordinea globală"
8.048

95
Acuzații dure de la Londra: Rusia şi Iranul încearcă să deturneze economia globală
95

8.184
A treia rachetă lansată de Iran spre Turcia. Mesajul ministrului turc al Apărării
8.184

4.483
Donald Trump, discuție secretă cu puternicii lideri ai G7: Iranul este pe punctul de a se preda
4.483

38
Nepalul se pregătește pentru o criză energetică - Buteliile cu gaz se vând pe jumătate goale
38

3.281
VIDEO Explozie înaintea unui marș tradițional la Teheran - Președintele îndemnase populația să participe
3.281

11.258
Butoiul cu pulbere al Balcanilor stă să bubuie: Președintele Serbiei se pregătește de război. Un nou conflict major la granița României
11.258

















Comentează