-Sute de protestatari s-au adunat miercuri seară în faţa Tribunalului constituţional din Varşovia, ca urmare a faptului că autorităţile urmează să ună în aplicare o hotărâre ce interzice avorturile, informează dpa potrinit agerpres
Protestele au fost declanşate de publicarea de către Tribunalul constituţional a unei justificări scrise la hotărârea judecătorească din 22 octombrie privind protejarea vieţii.
Hotărârea va intra în vigoare după publicarea acestei justificări în Monitorul Oficial, ceea ce se va întâmpla până la sfârşitul zilei de miercuri.
În hotărâre, Tribunalul a decis că avorturile efectuate din cauza unor defecte congenitale ireversibile, categorie în care intră o gamă largă de afecţiuni, de la sindromul Down la boli fatale, sunt ilegale conform Constituţiei.
Astfel de defecte congenitale au reprezentat motivul majorităţii avorturilor legale din Polonia în 2019.
În jurul orei 19.00 (18:00 GMT), o mulţime de protestatari a început să mărşăluiască spre nord, unde se află centrul capitalei Varşovia, pe fondul unei prezenţe numeroase a forţelor de ordine.
Manifestanţii scandau lozinci în favoarea avortului la cerere şi împotriva partidului de guvernământ conservator Lege şi Justiţie (PiS).
'Gândesc, simt, decid', 'Libertatea de alegere fără teroare', se putea citi pe câteva din pancarte.
Proteste au avut loc şi în alte oraşe, precum Katowice, Lodz, Wroclaw şi Szczecin.
Greva femeilor la nivel naţional, organizaţia neguvernamentală care conduce protestul, anunţase intenţia de a organiza proteste în câteva zeci de oraşe din întreaga ţară.
Pe 22 octombrie, anunţul hotărârii Tribunalului a generat proteste în masă în toată Polonia.
Proteste de stradă în Polonia după anunţul privind intrarea în vigoare a interdicţiei aproape totale a avorturilor
București
4°C
Articole Similare

804
"Iubitul virtual", noul fenomen care ia amploare în rândul femeilor – Povestea celor care și-au găsit dragostea perfectă. Ce spun psihologii
804

1.224
Arma ieftină cu care SUA vrea să oprească Iranul: 10.000 de drone din Ucraina, trimise pe frontul din Orientul Mijlociu
1.224

597
Nor toxic deasupra Iranului: Incendiile de la rafinării ar putea provoca ploi acide în mai multe țări din Asia Centrală
597

866
Scene oribile în casa unei femei: Poliția a găsit aproape 100 de pui de pisică morți într-un congelator din Cehia
866

1.103
FOTO Budapesta, acoperită de afișe anti-Zelenski înaintea alegerilor. Orban se confruntă cu cea mai mare provocare politică din ultimii 16 ani
1.103

93
SUA au insistat în zadar: Elveţia a refuzat survolarea teritoriului său de către avioane militare americane
93

1.564
Iranul ironizează sprijinul Ucrainei pentru aliații SUA din Golf: "Este o glumă"
1.564

961
Tensiuni în creștere: Israelul se pregătește pentru o posibilă invazie în sudul Libanului (surse)
961

2.967
Iranul amenință că va arunca tot Orientul Mijlociu în aer, dacă SUA îi atacă infrastructura energetică: 'Vom viza instalaţiile companiilor americane sau companii în care SUA deţin acţiuni'
2.967

53
Libanul a format o delegaţie pentru negocieri de pace cu Israelul
53

86
Kosovo a cedat presiunii Uniunii Europene: A amânat intrarea în vigoare a unei legi privind străinii
86

6.462
Scene șocante la înmormântarea secretarului Consiliului Suprem de Apărare al Iranului: A fost îngropat fără cap
6.462

2.297
Tensiunile din Orientul Mijlociu lovesc turismul: Hotelurile de lux din Dubai scad prețurile
2.297














Comentează