Aproximativ 50 de mineri și energeticieni de la Complexul Energetic Oltenia au intrat, miercuri, de la ora 11:00, în greva foamei în fața Ministerului Energiei, în semn de protest față de riscul pierderii locurilor de muncă și față de lipsa unor măsuri de protecție socială pentru angajați, anunță Mediafax.
Protestul are loc în contextul în care aproximativ 1.500 de salariați ai companiei, încadrați cu contracte individuale de muncă pe perioadă determinată, riscă să rămână fără loc de muncă începând cu 1 aprilie. Mulți dintre aceștia lucrează de peste trei ani în cadrul societății.
Sindicatele acuză gestionarea defectuoasă a tranziției energetice
Confederația Națională Sindicală Cartel ALFA afirmă că situația este rezultatul unei gestionări defectuoase a procesului de tranziție energetică și consideră îngrijorător faptul că lucrătorii au ajuns să recurgă la o formă extremă de protest pentru a fi ascultați.
Sindicaliștii susțin că angajații care au contribuit la stabilitatea energetică a României riscă acum să fie lăsați fără loc de muncă și fără garanții sociale, în pragul sărbătorilor pascale.
Potrivit organizației sindicale, restructurarea sectorului energetic ar trebui realizată printr-o „tranziție justă”, care să includă investiții în tehnologii noi, dar și măsuri de protecție pentru salariați și comunitățile dependente de această industrie.
Apel la dialog urgent cu Guvernul
CNS Cartel ALFA solicită Guvernului și Ministerului Energiei „să deschidă de urgență un dialog” cu reprezentanții angajaților și să identifice soluții pentru evitarea unei crize sociale.
Sindicaliștii susțin că există fonduri europene și soluții tehnice pentru modernizarea industriei energetice, însă este nevoie de voință politică pentru a proteja locurile de muncă.






























Comentează