Mii de persoane au protestat duminică la Praga împotriva restricţiilor antiepidemice, în timp ce multe spitale din Republica Cehă au suspendat intervenţiile care nu sunt urgente pentru a face faţă uneia dintre cele mai ridicate rate din lume a înmulţirii cazurilor de COVID-19, relatează Reuters, conform AGERPRES.
Adunaţi într-un parc din centrul capitalei Praga, protestatarii purtau drapele cehe şi scandau sloganuri precum: ''Să ne vaccinăm ? Doar peste cadavrele voastre!''.
În faţa valului de infectări, care săptămâna aceasta a trecut şi de 25.000 pe zi (la o populaţie de circa 10,3 milioane), guvernul ceh în exerciţiu a declarat joi stare de urgenţă şi a înăsprit restricţiile antiepidemice, interzicând inclusiv târgurile de Crăciun, una dintre temele protestului desfăşurat duminică.
Spitalele cehe, inclusiv spitalul Motol din Praga, cel mai mare al ţării, au suspendat operaţiile planificate ce nu sunt urgente şi au limitat alte îngrijiri, după ce numărul pacienţilor COVID-19 s-a dublat în ultimele trei săptămâni, ajungând la circa 6.000.
Premierul desemnat, Petr Fiala, a îndemnat duminică populaţia să se vaccineze, în condiţiile în care numai 58,5% dintre cehi sunt vaccinaţi anti-COVID-19, faţă de media UE de 65,8%.
Îngrijorarea este amplificată şi de noua variantă sud-africană a coronavirusului, Omicron, un prim caz fiind deja confirmat în Republica Cehă.
PROTEST| Cehii nu vor să mai audă de restricții, în timp ce spitalele sunt copleșite de cazuri COVID: 'Să ne vaccinăm ? Doar peste cadavrele voastre!'
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

242
După aproape 20 de ani în Italia, un român s-a reîntors acasă: 'Se trăiește mai bine în România, sunt mai multe oportunități'
242

892
La Guvern se pregătește o mică revoluție: Se schimbă inclusiv regulile pentru a aduce mașini din altă țară
892

1.011
'Am ucis-o pe Denisa din frică, iar pe Ana Maria din dispreț'. Mărturii cutremurătoare ale lui Frumuzache, românul care a cutremurat România și Italia
1.011

1.271
Lovituri cu greutate asupra Iranului: Israelul anunţă asasinarea altor doi oficiali iranieni de rang înalt din serviciile de informații
1.271

542
Americanii bat monedă cu figura lui Trump: apar bani de aur cu chipul președintelui SUA
542

1.484
Țara cu cea mai mare comunitate de români pregătește un plan de 5 miliarde de euro pentru a ține în frâu scumpirile la energie: TVA redus, combustibil mai ieftin
1.484

1.459
Decizie de ultim moment: NATO evacuează personalul din Irak; sute de militari mutați în Europa pe fondul războiului cu Iranul
1.459

4.703
Rusia îi propune lui Trump 'big deal': Abandonează Iranul și vrea la schimb Ucraina
4.703

3.139
VIDEO Donald Trump anunță o reuniune de urgență în Situation Room: Americanii pregătesc o mișcare importantă în Orientul Mijlociu
3.139

2.820
Înlocuitorul de motorină care ar putea fi folosit în viitor în România! O idee agreată de ministrul Energiei, Bogdan Ivan (surse)
2.820

1.038
România nu e ferită! Raportul devastator după blackout-ul istoric din Spania arată cât de fragil e sistemul energetic european
1.038

1.203
Românii trebuie să se pregătească. Facturile ar putea crește de la 1 aprilie
1.203

3.464
"Inamicul a fost învins" - Mesajul sfidător al liderului suprem al Iranului, transmis cu ocazia Anului Nou persan / Reacția ayatollahului la atacurile din Turcia şi Oman
3.464
















Comentează