Proprietarul celor trei câini care au atacat, duminică, un copil, pe o stradă din Botoșani, a fost reținut pentru 24 de ore și este cercetat pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canini asupra unei persoane.
Polițiștii din Botoșani au emis, duminică, ordonanță de reținere pe numele bărbatului de 45 de ani. El este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de neluarea de către proprietarul câinelui sau deținătorul temporar al acestuia a măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane, dacă atacul a avut loc, cu aplicarea articolului 194 din Codul penal, respectiv vătămarea corporală.
În urma probatoriului administrat s-a stabilit că proprietarul celor trei câini, care l-au atacat duminică dimineața pe copilul de 10 ani nu a luat măsurile necesare de prevenire a atacului, astfel că cei trei câini au ieșit de pe domeniul privat și au atacat victima care se deplasa pe drumul public.
„Inițial, doar unul dintre cei trei câini a fost revendicat de proprietar, însă, din cercetări a reieșit faptul că și ceilalți doi îi aparțineau. În urma leziunilor suferite, minorul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, arată Poliția Botoșani.
Totodată, proprietarul câinilor a fost amendat cu 5.000 de lei, pentru faptul că doi dintre câini nu erau identificați prin microcipare și nu erau sterilizați.
Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani.
De asemenea, din verificările efectuate de polițiști, a reieșit faptul că unul dintre câini a fost înregistrat ca fiind introdus în padocul municipal, în luna mai 2022, ulterior, nu au fost identificate mențiuni de scoatere a acestuia din padoc sau predare proprietarului, motiv pentru care au fost extinse cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu, pentru stabilirea împrejurărilor în care acesta a revenit la proprietar.






























Comentează