Noul prim-ministru nipon Fumio Kishida s-a angajat vineri, în parlamentul de la Tokyo, să depună toate eforturile pentru a scoate ţara din criza provocată de pandemia de COVID-19, dar şi pentru a apăra teritoriul şi locuitorii Japoniei într-un mediu de securitate tot mai dificil, transmite Reuters, citat de agerpres.
Kishida a preluat funcţia de prim-ministru luni, înlocuindu-l pe Yoshihide Suga, a cărui autoritate a fost slăbită de criza epidemică. După o creştere a numărului de infectări, bilanţul zilnic a început recent să scadă, iar starea de urgenţă, aflată în vigoare o lungă perioadă, a fost ridicată în această lună.
'Sunt hotărât să mă dedic trup şi suflet pentru a depăşi această criză naţională împreună cu poporul, pentru a construi o nouă eră şi a transmite generaţiei următoare o ţară ai cărei cetăţeni sunt bogaţi la suflet', a afirmat Kishida în primul său discurs în parlament.
Un prim test major va fi pentru el conducerea Partidului Liberal Democrat (PLD, dreapta conservatoare), aflat la putere în Japonia, în alegerile generale de la 31 octombrie.
Kishida (64 de ani), fost ministru de externe, cu o reputaţie de mediator discret, a mai spus că guvernul va pune la punct în scurt timp un pachet stimulativ în sprijinul celor mai greu loviţi de pandemie - companii, dar şi familii cu copii, persoane fără un loc de muncă stabil ş.a. - şi va lua măsuri legislative pentru asigurarea resurselor medicale.
În discursul de vineri nu a precizat mărimea acestui pachet, dar luna trecută sugerase suma de 30 trilioane de yeni (268 miliarde de dolari).
Kishida şi-a reiterat hotărârea de a combate deflaţia şi de a insista pentru relaxare monetară îndrăzneaţă, cheltuieli bugetare rapide şi o strategie de creştere economică.
În ce priveşte securitatea şi politica externă, noul premier a afirmat că va apăra pacea şi stabilitatea Japoniei.
Ţara sa se confruntă cu dezvoltarea militară rapidă şi expansiunea maritimă agresivă ale Chinei, precum şi cu ameninţarea programelor nuclear şi balistic ale Phenianului.
Kishida a mai spus că intenţionează să actualizeze strategia de securitate naţională şi să consolideze capacităţile pazei de coastă şi de apărare cu rachete.
'În timp ce lucrăm cu state cu care împărtăşim valori universale, îi spunem ceea ce trebuie spus Chinei şi îi cerem să se comporte responsabil. Totodată, menţinem dialogul şi continuăm cooperarea cu ei în abordarea subiectelor de interes comun', a subliniat el.
În discursul în parlament, noul prim-ministru a descris alianţa de securitate cu Statele Unite drept 'fundamentul păcii şi prosperităţii în lume' şi s-a angajat să consolideze această alianţă.
Promisiunea premierului nipon Fumio Kishida: Sunt hotărât să mă dedic trup şi suflet pentru a depăşi această criză de pandemie de Covid-19
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

954
Televiziunea de care se teme regimul de la Teheran - Iranul amenință țările din regiune că vor deveni ținte
954

15
Manifestaţie de ”Al Quds Day” - Cel puţin 12 persoane arestate la Londra
15

712
Percheziții ample în Republica Moldova într-un dosar de trafic de influență: cetățenia română și permise auto, vizate de anchetatori
712

1.289
Mai tare ca în filme SF! Dronele și roboții ne-ar putea salva de criza climatică: UE face experimente intensive
1.289

146
Mai mulți experți de top în arme nucleare, radare și rachete au dispărut de pe site-ul Academiei Chineze
146

37
China şi SUA "continuă să comunice" în legătură cu o vizită a lui Trump la Beijing
37

5.394
Dublu atac lansat de Trump, atât pe plan intern în SUA, cât și pe plan extern: „Am dreptul absolut!”
5.394

63
VIDEO Regiuni extinse din SUA, afectate de ninsori şi viscol - Pene de curent pe scară largă și mii de zboruri anulate
63

27
Talibanii acuză: „O femeie şi un copil, ucişi în Afganistan, în tiruri pakistaneze de obuze”
27

3.360
Operațiune mamut lansată de Moscova: „armata din umbră”, unitatea de elită gândită să comită asasinate în străinătate (presă)
3.360

103
VIDEO Explozii la Kiev în timpul unui rar atac aerian rusesc în plină zi
103

50
Aeroportul din Dubai reia treptat zborurile
50

113
Avionul lui Khamenei, distrus de aviația israeliană în ultimul raid asupra Teheranului
113
















Comentează