Proiectarea şi instrucţiunile pentru fabricarea de bombe trimise în această săptămână mai multor critici ai preşedintelui Donald Trump au fost luate de pe internet, au apreciat anchetatori în acest caz, a declarat un oficial federal american, relatează Reuters.
Instrucţiunile pentru astfel de dispozitive sunt disponibile pe scară largă pe site-uri şi în propaganda distribuită de grupuri militante islamice, între care Al Qaida şi Statul Islamic, au declarat oficialul şi un fost expert în domeniul bombelor din guvernul federal.
Potrivit oficialului federal, proiectele ar putea fi inspirate din ''The Anarchist Cookbook'', un manual de terorism datând de la începutul anilor '70.
În total, şase alerte cu pachete suspecte s-au succedat pe parcursul zilei de miercuri de la New York la Florida, trecând prin Washington, notează AFP.
Pachetele cu explozibili au fost trimise la reşedinţele fostului preşedinte democrat Barack Obama şi soţilor Bill şi Hillary Clinton, la birourile lui Eric Holder, procurorul general din perioada preşedinţiei lui Barack Obama, şi parlamentarei democrate Maxine Waters, care într-un moment sau altul au exprimat critici la adresa lui Donald Trump.
Toate aceste dispozitive artizanale au fost similare cu cel descoperit de poliţie şi detonat controlat luni la domiciliul miliardarului filantrop George Soros, în nordul statului New York.
Nu s-a înregistrat nicio revendicare pentru trimiterea acestor pachete cu explozibili şi dintre care niciunul nu a explodat.
Proiectarea şi instrucţiunile pentru fabricarea de bombe care au vizat critici ai preşedintelui Trump provin de pe Internet
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

165
Se formează încet o nouă alianță anti-SUA în Orientul Mijlociu: planul pus în mișcare de Iran
165

27
Iranul amenință SUA și Israel: 'Forţele noastre armate sunt ferm determinate să dea inamicului o lecţie memorabilă'
27

2.798
Se încinge scandalul între Trump și președintele Israelului: Este un tip slab și jalnic/ „Demnitatea, independența și suveranitatea” Israelului nu sunt de vânzare
2.798

1.441
Încă o carte detonează familia regală britanică: Regina Camilla, prințul Harry și controversata Meghan Markle sunt în centrul atenției
1.441

49
Franţa începe primul tur al alegerilor locale: Test important în perspectiva alegerilor prezidenţiale de anul viitor
49

64
Poliţia iraniană spune că a reţinut 54 de agitatori monarhişti în mijlocul unui val de arestări
64

3.117
"Părăsiți imediat zona!" - Iranul anunță atacuri asupra porturilor din Emiratele Arabe Unite
3.117

2.356
Noi atacuri iraniene în Orientul Mijlociu - "Ținte cheie" în Emiratele Arabe Unite, Bahrain şi Qatar
2.356

2.772
Primul transport de ajutoare al Moscovei către Iran - Ajutorul a fost solicitat de Teheran
2.772

2.831
Aliatul lui Trump, Richard Grenell, demisionează din funcţia de preşedinte al Centrului Kennedy: cine este și ce spunea despre România
2.831

6.669
Războiul din Orientul Mijlociu se poate extinde - Iranul amenință direct Ucraina: Acest lucru a transformat întregul său teritoriu într-o țintă legitimă
6.669

3.068
Israelul anunță intrarea în faza decisivă a conflictului din Iran
3.068

86
Presiunea datoriilor apasă Europa - Cum ar putea rezista crizei energetice
86
















Comentează