Proiect de lege pentru stabilirea unui preț maxim de vânzare a apei potabile îmbuteliate comercializate în spații cu opțiuni limitate pentru consumatori

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 26-09-2025 05:07

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

În parlament a fost depus un proiect de lege pentru stabilirea unui preț maxim de vânzare a apei potabile îmbuteliate comercializate în spații cu opțiuni limitate pentru consumatori, precum aeroporturile, gările sau stațiile de metrou, informează Rador Radio România.

Parlamentari ai USR propun ca prețul pentru sticla de 500 ml de apă îmbuteliată să nu depășească 3 lei în aceste spații.

Propunerea vine în contextul în care în ultimii ani au existat multiple sesizări în privința unor practici comerciale răspândite prin care prețul apei potabile îmbuteliate atinge niveluri excesive și nejustificate.

Inițiatorii spun că dreptul la apă potabilă reprezintă o necesitate biologică fundamentală și, dau exemplul Greciei sau al Ciprului, unde sticla de apă la jumătate de litru este comercializată în aeroporturi la 60 de eurocenți și al Spaniei, care a impus un preț maxim de 1 euro.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri