Asistentul secretarului de stat american pentru Orientul Mijlociu, David Schenker, şi-a exprimat marţi speranţa că în următoarele săptămâni va putea semna un acord-cadru între Liban şi Israel pentru începerea discuţiilor asupra frontierelor maritime contestate dintre cele două ţări, scrie AFP preluat de agerpres.
În 2018, Libanul a semnat un prim contract pentru forarea petrolului şi gazelor naturale în apele sale teritoriale, în principal într-o zonă contestată de vecinul său de la sud, Israelul, cu care s-a aflat de mai multe ori în război.
Guvernul israelian a declarat în mai 2019 că şi-a dat acordul pentru a începe discuţiile cu Libanul prin intermediul Statelor Unite în vederea rezolvării conflictului legat de frontierele lor maritime.
"Facem progrese pas cu pas", a afirmat David Schenker.
"Sunt nerăbdător să termin cu acest acord-cadru pentru ca voi şi israelienii să puteţi continua negocierea frontierelor voastre", le-a declarat el unor jurnalişti libanezi în cursul unei conferinţe telefonice.
"Sper să pot veni în Liban şi să semnez acest acord în săptămânile următoare", a afirmat David Schenker care a calificat ca "o nefericită pierdere de timp" deplasările dus-întors timp de un an între Israel şi Liban pentru discuţii despre acest acord.
Libanul şi Israelul nu au relaţii diplomatice şi sunt oficial în stare de război.
Progrese în discuţiile dintre Israel şi Liban privind frontierele lor maritime, anunţă un oficial american
Explorează subiectul
București
0°C
Articole Similare

1
Ambasadorul iranian la ONU declară că Iranul nu va închide strâmtoarea Ormuz
1

56
Cel mai ambițios plan militar al Ucrainei a fost anunțat: apare o „cupolă” net superioară inclusiv cu Iron Dome-ul israelian
56

124
O dronă lansată de Teheran rănește șase soldați francezi într-o bază din Irak
124

370
O sursă credibilă afirmă că Putin ar putea pândi momentul perfect pentru a ataca Europa
370

20
Canada intenţionează să îşi consolideze apărarea în zona arctică a ţării, anunță premierul Mark Carney
20

272
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Ucrainenii distrug un radar, un depozit de drone și un centru petrolier rus
272

267
Descoperire uluitoare a cercetătorilor: Bacteriile pot supraviețui în spațiu și răspândi viața între planete
267

2.172
Alertă în Orientul Mijlociu: Un avion cisternă al Forțelor Aeriene SUA s-a prăbușit în Irak. O a doua aeronavă a aterizat în siguranță
2.172

1.114
VIDEO Netanyahu amenință liderii de la Teheran în prima conferință de presă de la începutul războiului: Dacă aș fi agent, nu le-aș face asigurări de viață
1.114

1.358
VIDEO „Rezervoarele de combustibil ard” — Un important hub petrolier rusesc a fost lovit de un atac cu drone ucrainene în regiunea Krasnodar
1.358

1.437
'Vă rog, vă rog, vă rog'. O țară din Europa își îndeamnă cetățenii să renunțe la deplasările cu mașina după explozia prețurilor petrolului
1.437

621
Iranul neagă minarea Strâmtorii Ormuz - Unele nave au primit permisiunea de a trece prin strâmtoare
621

1.628
China intervine în conflictul din Orientul Mijlociu: „Să se apese butonul de pauză”
1.628
















Comentează