O nouă creșă a fost inaugurată prin programul guvernamental „Sfânta Ana”. Este vorba despre o unitate din județul Mureș. Ministrul Dezvoltării susține că până acum au fost inaugurate 46 de creșe cu aproape 3.000 de locuri.
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a inaugurat, la Fântânele, cea de-a doua creșă din județul Mureș, construită prin Programul guvernamental de construire de creșe „Sfânta Ana”. Prima a fost cea din Târnăveni, inaugurată anul acesta, la începutul lunii mai, scrie Mediafax.
„Am creat, până acum, 2.850 de noi locuri pentru cei mici, iar aceasta este cea de-a 46-a creșă finalizată până în prezent”, a anunțat ministrul Cseke Attila.
Creșa are o capacitate de 40 de locuri și dotări moderne. Unitatea beneficiază de o zonă administrativă, de una destinată copiilor și de spații tehnico-gospodărești, cu bucătărie proprie și spațiu de luat masa pentru cei mici. Clădirea este certificată la standarde nZEB (near Zero Energy Building), fiind echipată cu panouri fotovoltaice și solare, sisteme de supraveghere video, control acces și efracție.
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a finanțat construcția acestei unități școlare cu 14,3 milioane de lei.




























Comentează