Regimul termic estimat de meteorologi în următoarele trei luni va sta sub semnul unor temperaturi în general încadrate în limitele perioadei, însă la capitolul precipitaţii acestea se anunţă excedentare în special în aprilie şi mai, în majoritatea regiunilor, reiese din prognoza de specialitate, valabilă pentru intervalul aprilie - iunie 2016, prezentată, miercuri, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în cadrul unui eveniment dedicat Zilei Mondiale a Meteorologiei, potrivit Agerpres.
În aprilie, temperatura medie lunară a aerului va avea valori apropiate de mediile climatologice, în cea mai mare parte a ţării. Potrivit măsurătorilor de specialitate, media multianuală lunară pentru aprilie este stabilită la 9,3 grade Celsius, luându-se în considerare parametrii monitorizaţi în intervalul 1981 - 2010. În ceea ce priveşte valorile termice medii, specialiştii ANM estimează, în perioada analizată, valori medii de temperatură de până la 11 grade Celsius, în Crişana, Maramureş, Transilvania, Dobrogea şi Moldova, respectiv de până la 12 grade Celsius în Banat, Oltenia şi Muntenia.
Pe de altă parte, cantităţile totale de precipitaţii vor fi apropiate de mediile multianuale în sud şi local în est, iar în restul ţării vor avea o tendinţă spre excedent. Media multianuală a precipitaţiilor este stabilită la 51,3 l/mp pentru luna aprilie. Cele mai mari cantităţi de precipitaţii sunt estimate în Banat (până la 78 l/mp), Oltenia (până la 75 l/mp), Transilvania (70 l/mp) şi Crişana (69 l/mp).
În mai 2016, temperatura medie lunară a aerului se va situa, în general, în limitele normale ale perioadei. Numai în regiunile nordice şi în cele din centrul ţării, valorile termice se vor putea situa sub media climatologică, stabilită la 14,9 grade Celsius. Cele mai scăzute temperaturi medii se vor înregistra în zona Moldovei (între 10 şi 17 grade), iar valori termice medii mai ridicate se vor consemna în Banat, Oltenia şi Muntenia, respectiv de până la 18 grade Celsius.
În privinţa precipitaţiilor, prognoza ANM relevă că, în luna mai, cantităţile totale de precipitaţii vor fi apropiate de mediile multianuale în sudul şi local în estul ţării, iar în restul teritoriului vor putea fi excedentare, peste media multianuală lunară de 66,5 l/mp. Cele mai mari cantităţi de precipitaţii se vor consemna în Maramureş (până la 89 l/mp), Muntenia (86 l/mp), Crişana (85 l/mp), Banat (84 l/mp) şi Oltenia (83 l/mp).
Potrivit ANM, în iunie, valorile termice medii lunare ale aerului vor fi apropiate de normalul perioadei în cea mai mare parte a ţării. Media lunii iunie se situează la 18,3 grade Celsius. Temperaturile medii vor fi cuprinse între 13 şi 21 de grade Celsius în Moldova, între 15 şi 19 grade Celsius în Transilvania, respectiv între 16 şi 22 de grade Celsius în Oltenia şi Muntenia.
Tot la nivelul lunii iunie, precipitaţiile totale lunare vor avea o tendinţă spre deficit în regiunile sudice, estice şi local în cele vestice. În restul ţării, acestea se vor încadra în limitele climatologice normale, în apropierea mediei multianuale lunare de 84,5 l/mp.
În zona Munteniei, Olteniei, Transilvaniei, Maramureşului, Crişanei, Moldovei şi Banatului, cantităţile medii de precipitaţii ar putea depăşi 100 l/mp. Doar în Dobrogea, estimările variază între 27 şi 60 l/mp.
Estimările sezoniere sunt realizate de Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, şi au un grad de realizare de aproximativ 60%.
Prognoza METEO pe trei luni. Cum va fi vremea de Paşte
București
8°C
Articole Similare

455
VIDEO Scena unui adevărat masacru: Peste 60 de oameni au murit într-un atac asupra unui spital din Darfur, Sudan
455

680
Caz revoltător: copii de 2 și 4 ani, legați cu frânghie de calorifer, în locuință. Polițiștii au intervenit imediat
680

4.140
Teheranul face anunțul pe care toți sperau să nu-l audă: se pregătește să lovească instalațiile de desalinizare din Orientul Mijlociu dacă americanii lovesc instalațiile electrice și de desalinizare din Iran
4.140

1.310
Producătorii de petrol dau lovitura și fac o avere din război: între 25 - 30 de miliarde pentru fiecare creștere de 10 dolari a prețului, în Canada
1.310

2.323
Misterul scos la lumină din apele Antarcticii: A fost descoperită o lume ascunsă ce reglează sistemul climatic al Pământului
2.323

3.439
Aceste 5 zodii să se aștepte la ceva spectaculos: vor veni schimbări radicale în săptămâna 23-29 martie
3.439

9.425
Vești importante pentru românii care folosesc bani cash: ce se schimbă de la 1 iulie 2027 în toată Europa
9.425

2.142
Accident mortal pe Autostrada Sibiu-Sebeș: care este situația traficului în zonă
2.142

3.763
A murit fostul director FBI care a zguduit Casa Albă cu ancheta Trump–Rusia. Reacția lui Donald Trump a șocat pe toată lumea
3.763

2.290
Explicația care sperie: de ce motorina nu se va mai ieftini în România anul acesta
2.290

1.576
VIDEO Provocare grea pentru Justin Timberlake: Să meargă în linie dreaptă - Imaginile cu artistul prins beat la volan au fost publicate
1.576

11.002
Trump lansează una dintre cele mai teribile amenințări la adresa Iranului: ce va face dacă Strâmtoarea Ormuz nu va fi redeschisă în 48 de ore
11.002

4.348
Superstar falimentar: Ronaldinho trăiește din evenimente, după ce și-a pierdut cele mai prețioase proprietăți
4.348
















Comentează